Capul contrabandei cu țigări din Arad s-a făcut nevăzut înainte de arestare. Autoritățile au fost păcălite din nou

Capul contrabandei cu țigări din Arad s-a făcut nevăzut înainte de arestare. Autoritățile au fost păcălite din nou

Liderul rețelei de trafic cu țigări din Arad a dispărut după ce judecătorii au emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, pe numele său.

Cosmin Mladin, liderul traficanților de țigări din Arad a fost dat în urmărire națională după ce polițiștii l-au căutat în mai multe locații. Acesta a dispărut, pentru a doua oară, în ultimele zile, din ochii autorităților care urmau să-l ducă după gratii. Cosmin Mladin și Daniel Copil, considerați liderii celei mai mari operațiuni de contrabandă cu țigări din Arad, au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, Decizia a fost luată, astăzi, de Tribunalul Bucureşti.

Vineri, Tribunalul București a amânat pronunțarea cu privire la încarcerea celor doi, pentru două zile, timp în care nu a fost luată nici o măsură împotriva lori.

Cei doi au apărut vineri, la tribunal, și au solicitat amânarea pronunțării cu privire la arestarea lor. Ei au spus că nu au apucat să studieze bine dosarul şi, în plus, nu există un prejudiciu destul de clar în acest caz. Judecătorii au acceptat, iar Cosmin Mladin şi Dani Copil au fost lăsați să plece liberi din instanță.

Ne puteți urmări și pe Google News

La ieșirea din sala de judecată, vineri, ei au fost luați de procurori și dus la audieri, de unde au ieşit liniştiţi, în condițiile în care instanța de judecată nu s-au pronunţat asupra unei măsuri restrictive în acest caz.

Cea mai mare operațiune de contrabandă cu țigări

Cosmin Mladin şi Dani Copil au mai fugit o dată de autorități, În urmă cu aproape două săptămâni, când procurorii antimafia au făcut 157 de percheziții. Cei doi au dispărut cu câteva ore înainte de descinderile DIICOT. Ei au revenit după ce au fost făcute perchezițiile și au fost prezenți în sala de judecată, când s-a pus în discuție mandatul de arestare, vineri, la tribunal.

Cei doi sunt acuzați că au constituit un grup infracțional organizat prin intermediul căruia au pus în funcțiune una dintre cele mai mari operațiuni de contrabandă cu țigări și spălare de bani. În acest dosar, DIICOT a pus sechestru pe 622 de autoturisme, 357 de suprafețe de teren şi 50 de imobile.

Au fost ridicate peste 27.000 de țigarete, 3 arme de vânătoare, peste 300.000 de lei, peste 100.000 de euro și aproape 36.000 de dolari.

Ancheta DIICOT s-a făcut în colaborare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie (HMRC), din Ungaria (NTCA), din Franța și Germania.