Sfânta Mare Muceniță Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui preot păgân, Edesie, și a primit moarte martirică în timpul lui Dioclețian (284-305).

Murind mama sa, Marina a fost încredinţată spre creștere unei femei dintr-un sat din afara cetăţii.

La vârsta de 12 ani, copila aude pentru prima dată despre Hristos, și dorește să afle mai multe despre această credință.

Este inițiată de mai mulți creștini din satul unde locuia, și fata își asumă acele învățături ca mod de viață, începând a trăi în rugăciune şi curăţie, dorind a urma mucenicilor din vremea aceea.

Împlinind 15 ani, vestea despre credința ei ajunge la urechile guvernatorului cetăţii, Olimbrius, care poruncește să fie azvârlită în temniță.

Când este adusă în fața acestuia pentru a fi judecată, dregătorul rămâne înmărmurit de frumusețea fetei.

Cum Marina refuză cererea lui Olimbrius de a se lepăda de credința sa, este bătută cu toigele până când sângele ei înroșește pământul.

Apoi, este atârnată de un stâlp iar trupul îi este sfârtecat cu tot felul de instrumente ascuțite, vreme îndelungată.

Sfânta Mare Muceniţă Marina. Experiența mistică

Aruncată din nou în temniță, Marina are parte de o experiență mistică: sub chipul unui balaur, diavolul încearcă să o omoare, însă fata nu se pierde cu firea, ci, făcându-și semnul crucii, izbește capul balaurului cu un ciocan pe care îl găsește lângă ea.

Atunci balaurul dispare, iar temnița este inundată de o lumină dumnezeiască.

În acea lumină, vede o cruce mare strălucind, iar deasupra crucii o porumbiță albă care îi spune: „Bucură-te, Marino, căci iată ziua bucuriei tale s-a apropiat!”

Toate rănile trupului i se vindecă în mod minunat.

A doua zi, Marina este supusă apoi unei a doua sesiuni de tortură, fiind arsă cu făclii și scufundată cu capul în jos într-un vas plin cu apă, dar suportă chinurile cu ușurință, ca și cum nu trupul ei, ci un trup străin ar fi fost torturat.

Văzându-i seninătatea din timpul caznelor, mulți dintre cei de față declară că și ei cred în Hristos, iar guvernatorul dă poruncă să li se taie capetele pe loc.

În cele din urmă, de aceeași soartă are parte și Marina, căreia i se taie capul pe 17 iulie 304, iar sfântul ei trup este îngropat cu evlavie de creștini.

Astăzi, părţi din moaştele Sfintei Marina se găsesc la Mănăstirile Xenofont, Iviron şi Filoteu din Muntele Athos, iar în ţara noastră la Mănăstirile Horezu (jud. Vâlcea), Căldăruşani şi Ţigăneşti (jud. Ilfov), precum şi în alte sfinte locaşuri.