Despre Iisus, despre patimile sale, despre minunile săvârşite de El aici, pe pământ, dar mai ales despre Înviere, eu cred că se cade să-i lăsăm să vorbească, cu atât mai mult în ziua asta de mare sărbătoare, pe marii duhovnici ai neamului nostru. Popor născut creştin, deci, alături de Iisus. Cu Iisus în suflet.

Să ne amintim de Părintele Ilie Cleopa, cu a sa inegalabilă urare de bunătate: „Mănca-v-ar Raiul”, cel care zicea: „Acela care sa unit cu Hristos, are pe Hristos în mintea şi-n inima lui, şi în Hristos toate le poate." Sau părintele Adrian Făgăţeanu: „Pe vremuri, învinșilor în lupte li se scoteau amândoi ochii. Doar unuia dintre ei îi era lăsat un ochi, ca să dea mărturie de cele ce s‑au întâmplat. Acel unul sunt și eu. Am rămas viu printre cei din urmă, ca să dau mărturie."

Să ne amintim de Părintele Arsenie Papacioc, care spunea: „Credeţi în Dumnezeu, iubiţi Biserica şi ascultaţi de părinţi şi de păstori. Mergeţi în viaţă pe singurul drum: smerenia. Faceţi-vă un nume bun alături de Hristos. Rugati-vă mult, cât mai mult! Veţi fi liberi numai când veţi păşi cu iubire spre cei care vă urăsc! Rămâneţi cu Dumnezeu în toată veşnicia..."

Să ne amintim şi de marele duhovnic, Părintele Iustin Pârvu, care spunea: „Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi." Dar şi de Părintele Arsenie Boca, cel care se ruga pentru noi toţi: „Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră.”

Şi astfel de exemple de iniţiaţi şi perle de gândire creştină v-aş putea da cu zecile. Căci de înţelepţi, de oameni care au înţeles credinţa şi ne-au desluşit-o şi nouă, nu am dus niciodată lipsă.

Noi, creştinii de rând, cel puţin aşa cred eu, îl simţim pe Iisus ca pe un frate mai mare, care ne iubeşte şi ne este alături ori de câte ori ne este greu. De care ne prindem nădejdea, atunci când o greutate ne apasă prea mult umerii. Când un vârtej al vieţii, ne răstoarnă şi ne ameţeşte şi astfel nu ne mai dăm seama ce este cu noi.

O excepţională zicere despre Iisus, are însă şi una dintre cele mai strălucite minţi româneşti, deşi nu a fost teolog. Este vorba despre filozoful Petre Ţuţea, care a spus o frază memorabilă: „Singura revoluţie autentică din toată istoria omenirii, este venirea lui Cristos. Restul, sunt tehnici de lovituri de stat, în lupta pentru putere!”

Aşadar, „Hristos a înviat”!, cu care ne întâmpinăm în aceste zile, nu este doar o mărturisire şi o speranţă că nu se sfârşeşte totul aici, o dată cu terminarea trecerii noastre prin această lume. Nu este doar speranţa nemuririi. Speranţa aceasta este mult mai veche. O întâlnim la strămoşii noştri, dacii, sintetizată în acel „X” care simbolizează nemurirea, sublim exprimat de un alt mare român, Constantin Brâncuşi, în Coloana Infinitului şi Masa Tăcerii. Căci ce este Coloana Infinitului? O succesiune de simboluri ale nemuririi, care urcă spre cer.

Revenind la ce spunea Petre Ţuţea, sărbătoarea Paştelui nu este doar un prilej de bucurie şi speranţă. O ocazie de a-ţi mărturisi credinţa. Ci mult mai mult. Este o obligaţie. O datorie sfântă, dacă vreţi. Cel puţin aşa cred eu. Datoria ca fiecare creştin, pe lângă bucuria sărbătorii, să-şi amintească faptul că în fiecare zi, această sărbătoare este de fapt şi singura revoluţie autentică din istoria umanităţii. De Înviere, vorbim despre nemurire. Despre viaţa veşnică. La fel trebuie să fie şi revoluţia, singura autentică din lume, făcută de venirea lui Iisus. Nemuritoare! Veşnică!

Astăzi, nu vorbim doar despre: „Cu moartea pre moarte călcând”. Vorbim şi despre veşnicia revoluţiei binelui, despre nemurirea iubirii aproapelui.

Vremurile pe care le trăim acum sunt grele. Pentru mulţi oameni, chiar foarte grele. Se cuvine ca în zi de mare sărbătoare să nu le pomenim, să nu ne întunece, măcar pentru puţină vreme, bucuria.

Dar se cuvine ca atunci când rostim „Hristos a înviat”! să nu uităm că trebuie, fiecare dintre noi, după puterile sale, ca atunci când singura revoluţie autentică de pe acest pământ, cea a venirii lui Iisus Hristos este în pericol, când modelul pe care ni L-a adus Mântuitorul este călcat în picioare de tot felul de oameni fără Dumnezeu, să facem în aşa fel, ca să revenim la normalitate. Adică la bine, aşa cum ne-a arătat El.

Hristos a Înviat, oameni buni!