Florin Roman sare la Orban: Sindromul Ceaușescu mai bântuie. Dezvăluiri în PNL
- Daniel Magureanu
- 31 mai 2021, 09:22
Deputatul Florin Roman a lansat duminică un atac foarte dur la adresa preşedintelui PNL, Ludovic Orban, pe care l-a acuzat voalat că este responsabil pentru multe dintre problemele interne care au afectat imaginea partidului.
Florin Roman sare la Orban: Sindromul Ceaușescu mai bântuie. Dezvăluiri în PNL, după ce Florin Cîţu a confirmat ceea ce aşteptau mulţi analişti politici, adică faptul că va fi contracandidatul lui Ludovic Orban în lupta pentru şefia partidului.
Florin Roman sare la Orban
„Vom avea competiție în PNL, iar ăsta e un lucru bun, chiar dacă cineva și-ar fi dorit să fie candidat unic. Sindromul Ceaușescu mai bântuie încă și ultimii mohicani ai unei generații de politicieni fără scrupule!
Va fi o competiție în care lupta se dă între trecut și viitor, între dezamăgire și speranța. Pentru că va fi o luptă! Pe care nu și-au dorit-o liberalii ce iubesc cu adevărat partidul, ci cei care vorbesc public de democrație, apoi pun mâna pe telefon și își amenință colegii.
Lucrurile sunt simple: până și retrograzii din PSD s-au lepădat de Năstase și Dragnea. Iar PNL are nevoie de un suflu nou în 2024! Cât despre suferințe și trădări vom avea timp să mai vorbim. În interiorul partidului! La fel și despre costurile unor blaturi personale, care au dat câștig de cauză doar unor liberali, ce se dau azi victime și îndrăznesc să vorbească în numele întregului PNL.
Dezvăluiri în PNL
În timp ce își puneau țuțerii în funcții și îi păstrau pe pesediști și aldişti, în opoziție... dar la guvernare! În timp ce dădeau orice la noii parteneri de guvernare, pentru a scăpa de liberali cu încredere, ca fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru.
În timp ce primarii erau trădați, prin cedarea tuturor aşilor din structura guvernului, necesari în dezvoltare locală. Un PNL fără oameni ca Emil Boc, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Rareș Bogdan, Dan Motreanu, președinți de CJ sau primari, și mulți alții, liberali de rând care nu s-au înclinat în fața PSD este că un PNL fără aer. Așa că, cel puțin eu, mă uit cu încredere la viitorul PNL și la Florin Cîţu! Doamne ajută!”, a scris Florin Roman pe Facebook.
De altfel, duminică seara a reacţionat şi prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, care l-a criticat voalat pe Ludovic Orban, subliniind că PNL are nevoie de o reîmprospătare. O reacţie interesantă a venit şi din partea Violetei Alexandru (de două ori ministru al muncii în guvernele Orban), care l-a atacat pe Cîţu după ce acesta şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL.