Fauci a recunoscut finanțarea laboratorului din Wuhan. Se cere demisia sa. Este scandalul momentului
- Antonia Hendrik
- 26 mai 2021, 23:05
Dr. Anthony Fauci a recunoscut marți că Institutul Național de Sănătate (NIH) a finanțat laboratorul din Wuhan. Fondurile au fost date laboratorului chinez prin Alianța EcoHealth pentru a sprijini „o colaborare modestă cu oameni de știință chinezi, care erau experți în coronavirus”.
Dr. Anthony Fauci se confruntă cu apelurile parlamentarilor republicani care cer să fie concediat după ce şi-a schimbat declaraţia cu privire la faptul că guvernul SUA a finanțat cercetarea de la Institutul de Virologie Wuhan.
Dr. Fauci a recunoscut totodată că a alocat 600.000 de dolari pentru ca Institutul de Virologie din Wuhan să studieze dacă există posibilitatea ca coronavirusurile de la lilieci pot fi transmise la oameni.
Când a spus adevărul dr. Anthony Fauci?
Fauci, șeful Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), a spus, de asemenea, că finanțarea cercetării nu are vreo legătură cu „câștigul”. „Asta categoric nu s-a făcut”, a explicat Fauci.
Senatorul Rand Paul a afirmat marți că a comis sperjur pe data de 12 mai cu privire la comentariile legate de laboratorul Wuhan din China. Paul a fost întrebat la Real America's Voice : „Credeţi că a minţit?”. „Absolut, el a mințit poporul american”, a explicat senatorul.
Cercetările au fost realizate de dr. Shi Zhengli de la Institutul Wuhan. În lucrarea sa, ea i-a mulțumit lui dr. Fauci și Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), care face parte din Institutul Național de Sănătate (NIH) pe care Dr. Fauci îl conduce... şi care este listat la sfârșitul lucrării.
Se cere anchetarea şi demiterea lui Fauci
Senatorul Paul a declarat miercuri la Fox News că Fauci nu are dreptul să desfășoare o investigație asupra originilor gripei chineze, afirmând că este compromis de finanțarea laboratorului.
Bill Hemmer a întrebat: „Spuneți astăzi că s-a dorit o acoperire a adevărului?”. Rand Pavel a răspuns: „Ar putea exista o acoperire din partea unor oameni ca dr. Fauci de a nu dezvălui nimic pentru că ar putea fi atunci vinovat şi responsabil cu finanțarea acestui laborator. El a aprobat-o personal”.
Administrația Biden a cerut Organizației Mondiale a Sănătății să investigheze. Dar Organizația Mondială a Sănătății este puternic influențată de Partidul Comunist Chinez.
Parlamentarii republicani solicită concedierea doctorului Anthony Fauci, pe fondul declaraților sale schimbătoare asupra coronavirusului, originii sale și poziției sale cu privire la o investigație a Institutului de Virologie din Wuhan.
Mai mult, dr. Fauci este atacat de republicanii din Congres, după ce a recunoscut că NIH a alocat 600.000 de dolari pentru ca Institutul de Virologie din Wuhan să studieze posibilitatea coronavirusului de a se transmite la om, scrie cnbc.
Fauci recunoaşte că oamenii de ştiinţă din Wuhan pot minţi
Miercuri, în timpul unei audieri a Senatului, senatorul John Kennedy, R-La., (Senator pentru Louisiana) a pus la îndoială încrederea lui Fauci în oamenii de știință ai laboratorului din Wuhan: „De unde știți că nu v-au mințit și că nu folosesc banii în alte scopuri?” L-a întrebat Kennedy pe Fauci.
Dr. Fauci a spus că nu există nicio modalitate de a garanta că oamenii de știință și beneficiarii nu vor minți. „Nu știi niciodată...”, a spus el.