Povestea unui român care a fost condamnat la 350 ani de închisoare. Ce fapte a comis. Video
- Daniel Magureanu
- 20 aprilie 2021, 14:32
Un bărbat din Argeş a povestit recent cum a ajuns să fie condamnat la 350 de ani de închisoare pentru unele fapte care nici măcar nu i-au aparţinut.
Românul cu 350 ani de închisoare. A spus ce fapte i-au adus secolele de carceră. În prim-plan apare Ilie Țărcuș, în vârstă de 72 de ani, dintre care 28 au fost în spatele gratiilor.
Într-un reportaj realizat de Realitatea Plus, septuagenarul din Argeş a dezvăluit povestea din spatele pedepselor care au depăşit sentinţa de 200 de ani a lui Iancu Berilă, celebrul ucigaș de brutari.
„Nu mai puțin de 350 de ani ar fi trebuit să stea în spatele gratiilor argeşeanul care și-a început activitatea infracțională în 1968. Nu-și mai amintește de câte ori a fost dus la penitenciar, dar se mândrește că a reușit să rămână în libertate în ultimii șapte ani”, notează sursa citată.
„Un furt mărunt, am furat o butelie de aragaz, cum era pe vremuri. Multă lume nu înțelege. Aud frecvent o vorbă: «S-a învățat acolo.» Nu e adevărat. Nici cel mai amărât aurolac nu dorește să ajungă acolo”, a povestit Ilie Țărcuș.
Românul cu 350 ani de închisoare
Bătrânul delincvent a fost de-a lungul anilor în multe penitenciare, dar atât de rău cum i-a fost la Jilava nu i-a fost în nicio închisoare. „Stăteai în cameră și te uitai pe coșul sobei și la 6:00 vedeai crengile de pom.
Era frig. Eram în jur de 18 oameni în cameră. Recalcitranții din țară adunați, vă dați seama cum se purtau cu noi. Luam bătaie și dacă nu eram vinovați”, a rememorat recidivistul.
Şi totuşi, cum a ajuns la 350 de ani de închisoare? Bătrânul a precizat că pentru a beneficia de unele privilegii în spatele gratiilor, accepta adesea să ia asupra sa fapte care nu-i aparțineau: „Îmi mai dădeau o țigară, o bară de salam, că după mine nu venea nimeni.”
În cele din urmă, după ultima eliberare, bărbatul se ocupă de creșterea fiicei sale de 16 ani, în comuna Ungheni. De asemenea, are grijă şi de gospodărie, iar vecinii spun că nu au avut probleme cu el de-a lungul timpului, conform realitatea.net.