Stelian Ion susține coaliția de guvernare. „Mergem mai departe”
- Radu Balaj
- 15 aprilie 2021, 06:51
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a calificat, miercuri, drept "un moment foarte neplăcut" demiterea ministrului Vlad Voiculescu. Ministrul Justiției a mai spus că merge mai departe coaliţia guvernamentală, "ideea de a se opri acum neputând fi acceptată".
"Coaliţia merge mai departe. Este un moment foarte neplăcut şi foarte dificil. Semnalul de alarmă a fost tras de preşedintele USR, Dan Barna, de preşedintele PLUS, Dacian Cioloş. Sunt chestiuni care trebuie să îşi găsească rezolvarea în perioada următoare, dar ideea că ne oprim acum nu poate fi acceptată. (...) Decizia de astăzi m-a surprins. Am fost dezamăgit. (...) Trebuie să ne uităm la cei care ne-au ales şi de ce ne-au ales.
”Nu ne-au ales să ne răfuim între noi”
Nu ne-au ales să ne răfuim între noi. Ştiu că sunt şi alegeri interne în partide, dar ideea este să ne concentrăm pe reformele propuse, să mergem cu viteză mare înainte, pentru că efectiv nu avem timp. Să stăm să ne învârtim în jurul cozii pentru nişte idei pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare, să ne punem piedici unii altora, lucrul acesta nu va duce nicăieri", a afirmat Stelian Ion, la Senat.
Potrivit ministrului Justiţiei, "o problemă de coaliţie trebuie discutată în coaliţie". "Ieşiri separate şi a turma gaz pe foc nu duc nicăieri. (...) Nu există o discuţie acum în USR şi în PLUS pe tema cine să fie ministru. Ministru ar fi trebuit să fie în continuare Vlad Voiculescu, pentru că aşa a fost discuţia în coaliţie", a mai susţinut ministrul Justiției.
Vlad Voiculescu - victima unui linșaj mediatic, spune Stelian Ion
În opinia ministrului Justiției, Vlad Voiculescu a fost supus unui "linşaj mediatic".
"Pentru mine a fost evident că s-a încercat să i se pună în cârcă vrute şi nevrute şi lucrul acesta mă mâhneşte foarte mult. Nu merita şi nu merită Vlad Voiculescu, pentru că este un om de bună credinţă, care a depus toată energia pentru a rezolva probeleme, dar de foarte multe ori i s-au pus piedici şi am văzut lucrul ăsta şi l-am perceput ca atare. Nu suntem încă în situaţia să discutăm despre cine va fi viitorul ministru.
Pentru fiecare portofoliu, USR PLUS are oameni bine pregătiţi, care pot face lucruri foarte bune în ministere. Ideea este să tragem toţi în aceeaşi direcţie, să facem acele reforme, într-o viteză mare, pentru că nu mai este timp. Problemele din societate se agravează pe diferite segmente. Şi pe partea medicală şi pe chestiuni economice. Nu mai spun şi de Justiţie. Avem foarte mult de lucru", a adăugat Stelian Ion.
Stelian Ion a mai spus că este firesc să se facă în permanenţă evaluări ale miniştrilor.
Discuțiile sunt binevenite întotdeauna
Întrebat dacă este necesară o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis în care USR-PLUS să solicite schimbarea premierului şi a Guvernului, Stelian Ion a răspuns: "Discuţii sunt bine-venite întotdeauna, dar sunt chestiuni pe care le vor aborda liderii politici. Dacă se va considera că este nevoie de o astfel de discuţie, ea va avea loc cu siguranţă".
Ministrul Justiției a precizat că a avut o discuţie cu premierul despre propria activitate. "Am avut o discuţie cu premierul săptămâna trecută. Chiar urma să ne întâlnim.
Trebuie să lămurim anumite lucruri legate de Justiţie şi de programul de guvernare şi de agenda pe care ne-am asumat-o şi aceste lucruri, în funcţie de ce se va întâmpla ulterior în coaliţie, vor fi lămurite. (...) Nu am primit niciun fel de reproş din partea premierului, ci discuţii legate de programul de guvernare şi despre cum să facem să împingem mai departe reformele".
Stelian Ion a arătat că a avut cu PNL şi cu premierul Cîţu "o relaţie corectă" şi a făcut tot posibilul "să ducă la îndeplinire programul de guvernare într-un ritm accelerat".