„Românii au talent”, vârf de audiență. Tânăra cu harpă a cucerit întreaga țară

„Românii au talent”, vârf de audiență. Tânăra cu harpă a cucerit întreaga țară

Emisiunea „Românii au talent” a fost vârf de audiență vineri seara, când o concurentă a primit Golden Buzz pentru interpretarea ei la harpă.

Vineri seara, emisiunea „Românii au talent” a fost lider de audiență. De asemenea, cei care au vizionat programul au fost martorii unui eveniment foarte rar.

Andi Moisescu a apăsat pe Golden Buzz (n.r. butonul auriu) și a trimis o concurentă direct în finală.

Este vorba despre Daia Batschi-Beleca, o fată care i-a cucerit pe jurați prin talentul său de a cânta la harpă.

„Sunt un pic tensionată, am emoții. Sper să nu iasă prost. Nu știu, nu cred că au de ce să arunce cu roșioare în mine. Așa sper.

Mă știu studiată, încerc să-mi stăpânesc emoțiile sau le transmit la public, mai bine. O să fie foarte bine, așa cred”, dezvăluia Daria Batschi-Beleca înainte de a urca pe scenă.

Povestea Dariei: cum a ajuns să cânte la harpă?

Aceasta și-a spus și povestea vieții sale și cum a ajuns să cânte la harpă.

„Harpa este un instrument elegant, este ceva mai deosebit, nu găsești oriunde harpiști. Sunt foarte puține persoane care cântă la harpă sau care au înclinații de genul ăsta. Am descoperit harpa în clasa a V-a. Mi s-a dat o listă de instrumente, printre care și harpa.

Profesoara era acolo și când am intrat în sală, parcă intrasem în altă lume.

Am zis că gata, rămân la harpă. Au urmat recitaluri, concursuri internaționale.

Vreau un viitor de solistă și vreau să încerc și cariera de profesoară, să ajut copiii, să nu le fie frică de greșeală.”, a mai spus Daria la Românii au Talent.

După ce a ridicat toată sala în picioare și a fost trimisă direct în finală de către Andi Moisescu, Daria încă era cuprinsă de emoții.

„Nu știu dacă a fost real sau am visat. Mereu mi-am dorit să ajung pe o scenă mare”, a declarat Daria.

Ce audiență a obținut emisiunea „Românii au talent”?

Vineri, ProTV a fost lider de audiență cu ajutorul emisiunii „Românii au talent”. Emisiunea s-a impus pe toate segmentele de public în intervalul 20:28 - 23:11.

Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 11.2 puncte de rating și 30.2% share, în timp ce postul de televiziune clasat pe locul doi a obţinut 8.8 puncte de rating și 23.6% share.

Punctul de maximă audiență s-a înregistrat la ora 21:03, când peste 2,8 milioane de români urmăreau emisiunea.

Mai mulți concurenți au trecut în etapa următoare. Îi menționă pe Alexandra Balla și Denisa Pavel, Christoph Baier, Laura Melu, Priscilla Oghenovo, Akara Dianne, Daria Pândici, David Micu, Duo Turkeev, Liliya Turkeieva și Muy Moi Show, care au primit 3, sau chiar și 4 de DA.

Citește și: Cum a ajuns Smiley în juriu la „Românii au talent”. De ce l-a înlocuit pe Andi Moisescu

Ne puteți urmări și pe Google News