O nouă tranșă din vaccinul AstraZeneca ajunge în România. Număr record de programări la imunizare

O nouă tranșă din vaccinul AstraZeneca ajunge în România. Număr record de programări la imunizare

O nouă tranșă din vaccinul dezvoltat de AstraZeneca, cea de-a doua, va ajunge în cursul zilei de joi în țara noastră, pe cale terestră, cu un autovehicul.

Cea de-a doua tranșă din vaccinul AstraZeneca sosește în România, în cursul zilei de joi, 11 februarie, pe cale terestră. Este vorba despre 92.400 de doze, după cum a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV).

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de vineri, un număr de 37.800 de doze de vaccin vor fi distribuite către centrele regionale din Braşov şi Constanţa. Astfel, la Centrul Regional de Depozitare Braşov urmează să fie repartizate 19.800 doze. La Centrul Regional de Depozitare din Constanţa vor ajunge alte 18.000 doze.

Totodată, la Centrul Naţional de Naţional de Depozitare Bucureşti vor rămâne în stoc 54.600 de doze. Acestea urmează să fie distribuite cabinetelor de vaccinare care sunt active la nivelul Capitalei.

O nouă tranșă din vaccinul AstraZeneca ajunge în România

Dozele sunt destinate vaccinării persoanelor care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a II-a. Este vorba de persoanele cu boli cronice şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale, cu vârste cuprinse între 18-55 de ani.

„În cabinetele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi din tranşa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naţionale. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, cu respectarea lanţului de frig, la temperatura de +2 - +8 grade Celsius”, se arată într-o comunicare pentru presă.

Record de programări la vaccinare

Miercuri, până la ora 20.00 au fost programate 179 de persoane, pe minut, pentru vaccinarea cu AstraZeneca. Informația a fost prezentată de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Un număr de 80.328 de persoane s-au programat pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro, pentru a se imuniza cu serul AstraZeneca. Pentru administrarea vaccinului au fost deschise 180 de cabinet.

Vaccinarea împotriva coronavirusului, cu vaccinul AstraZeneca, se va realiza pentru grupa de vârstă 18 – 55 de ani.

Citește și:

Campania de vaccinare. Înghesuială uriașă la programarea pentru imunizarea cu AstraZeneca

 

Ne puteți urmări și pe Google News