Grădina Zoologică din Piatra Neamț se închide. Chinul ursoaicei Ina nu se va mai repeta

Grădina Zoologică din Piatra Neamț se închide. Chinul ursoaicei Ina nu se va mai repeta

Suferința ursoaicei care se învârtește într-un cerc imaginar, după 20 de ani petrecuți la zoo, a rupt inimile românilor. Locuitorii din Piatra Neamț au decis, prin sondaj, că "circul groazei" din urbea lor trebuie închis.

Grădina Zoologică din Piatra Neamț se închide! În urma sondajului de opinie lansat de primarul din Piatra Neamț pe 1 februarie, locuitorii orașului au decis desființarea grădinii Zoologice. Primarul Andrei Carabelea a publicat luni seara, pe Facebook, rezultatul sondajului, arată Antena 3.

"Le mulțumesc celor 3600 de pietreni pentru implicare și pentru răspunsurile acordate în consultarea publică lansată cu privire la activitatea grădinii zoologice. Pentru a fi cât mai simplu și mai rapid de completat, am realizat un chestionar format din 3 întrebări scurte cu opțiuni clare și concise.

Prima dintre ele se referă la importanța, oportunitatea sau necesitatea grădinii zoologice din Piatra Neamț. 1799 de cetățeni, respectiv 50% din cei chestionați, au acordat notă minimă. Consideră că acest obiectiv nu este important, oportun sau necesar pentru orașul nostru. Doar 840 de respondenți, respectiv 23,3% din cei chestionați, văd oportun și necesar acest obiectiv", a scris edilul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primar: Nici un suflet nu va mai fi chinuit aici

Potrivit rezultatelor sondajului, 43,9% dintre locuitorii urbei nu au mers niciodată să viziteze grădina zoo. La întrebarea legată de continuitatea funcționării grădinii zoologice, 65% dintre pietreni au dat un răspuns negativ.

„Este mai mult decât elocvent că majoritatea respondenților nu văd utilitatea acestei grădini zoologice. Pentru a pune capăt oricăror speculații legate de acest subiect, așa cum am mai spus și o repet, după desființarea grădinii zoologice spațiul va rămâne într-un mod cât mai autentic pus în valoare. Va fi o reinterpretare modernă a destinației inițiale pe care primarul Nicu Albu, cel mai bun primar al municipiului Piatra Neamț, a oferit-o acestui spațiu.

Astfel, vom acorda valoarea istorică cuvenită și meritată acestui parc. Și nici un suflet nu va mai fi chinuit aici. Va fi o expresie a bucuriei și libertății pentru toți cei care îl vor vizita", a mai spus primarul. Se va apela la studenți arhitecți care vor lucra la schimbarea aspectului grădinii potrivit noii utilități.

Grădina Zoologică din Piatra Neamț se închide! Ursoaica Ina a trăit 20 de ani în chinuri

Ina este o ursoaică eliberată de aproximativ 6 de la Grădina Zoologică din Piatra Neamţ, acolo unde a fost captivă într-o cuşcă timp de 20 de ani, Ea a ajuns în sanctuarul de la Zărneşti, însă continuă să fie captivă. În anul 2014, administraţia locală din Piatra Neamţ a fost de acord să renunţe la Ina după numeroase insistenţe ale Asociaţiei Milioane de Prieteni şi ale Gărzii Naţionale de Mediu.

Astfel, ursoaica Ina a ajuns, după două decenii de captivitate, în sanctuarul LiBearTy de la Zărneşti. Aici are un teren uriaş pe care se poate plimba, la fel ca în libertate. Cu toate acestea, Ina se învârte în cerc, la fel ca în ţarcul în care era închisă la Piatra Neamţ.