Alcoolemie record la un șef de Poliție Locală. A stat în comă 24 de ore
- Ionel Sclavone
- 15 ianuarie 2021, 15:33
Un nivel de alcoolemie record a fost descoperită în sângele unui șef de Poliție locală din Alba Iulia. Acesta este anchetat de Parchet pentru că a condus mașina cu o alcoolemie de 5,68 g‰.
Alcoolemie record, de 5,68 g‰ la mie în sângele șefului de Poliție Locală din Alba Iulia
Parchetul a confirmat că a deschis o anchetă în cazul lui Daniel Ilcu, șeful Poliției Locale din Alba Iulia. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit procurorilor, acesta ar fi condus o mașină a instituției cu o alcoolemiei de 5,68 g‰.
Daniel Ilcu a fost găsit aproape inconștient, pe 17 decembrie, la volanul unui autoturism, aproape inconștient, pe o stradă din oraș. Se pare că acesta a intrat cu autoturismul în șanț.
Daniel Ilcu a fost internat în spital și a intrat în comă alcoolică, până a doua zi dimineață. Inițial, procurorii au demarat cercetările „in rem” pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
În 4 ianuarie 2021, ei au dispus începerea urmăririi penale față de suspect, pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.
Conform unei informări a Parchetului, procurorii au stabilit că Ilcu a condus un vehicul având o alcoolemie de 5,68 g‰ în sânge. Incidentul s-a petrecut pe 17 decembrie anul trecut, în jurul orei 17.00.
Alcoolemie record la șeful de Poliție Locală
Din buletinele de analiză toxicologică a rezultat că suspectul a avut o alcoolemie de 5,68 g‰ alcool pur în sânge la ora 18:10. O oră mai târziu, nivelul alcoolemiei a scăzut la 5,23 g‰ alcool pur în sânge. Cercetările continuă „deoarece suspectul nu a fost surprins în flagrant de către organele de poliţie când a condus autoturismul”.
„Precizăm că efectuarea în continuarea a urmăririi penale este o etapă procesuală reglementată în Codul de procedură penală. Aceasta are ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului. Aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai transmis Parchetul din Alba Iulia.
Daniel Ilcu este şeful Poliţiei Locale Alba Iulia din iunie 2018. El a ocupat acest post după ce s-a pensionat din Poliție.