Decizia luată de Harry și Meghan schimbă totul. Cum va fi afectată monarhia din Marea Britanie
- Nicolae Comănescu
- 27 decembrie 2020, 14:45
Se pare că Harry și Meghan au revenit la sentimente mai bune și lucrurile s-ar putea schimba în viitorul apropiat.
Prințul Harry și soția sa, Meghan, încearcă să obțină o prelungire cu 12 luni a acordului „Megxit”, care să le permită să-i păstreze prerogativele regale. Și asta deși cei doi au renunțat la orice pretenții ce țin de monarhie și s-au mutat în Statele Unite ale Americii (SUA), în California. Scandalul de la începutul anului a fost uriaș, dar a intrat în umbră odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus.
Termenul limită pentru „Megxit” este 31 martie 2021, iar acum, Harry și Meghan sunt dispuși chiar să meargă în Marea Britanie pentru a negocia termenii unui nou acord, după cum anunță ziariștii de la Daily Mail.
Trei mai evenimente în 2021
Mai întâi, dacă discuțiile cu familia regală va avea loc, acestea vor fi purtate online. Ar putea să participe și Meghan. Dar este de așteptat că Harry să se deplaseze la Londra pentru a discuta despre această prelungire a termenului. Cuplul rebel ar vrea să participe la trei mari evenimente ce vor avea loc anul viitor. Regina Elisabeta a II-a, bunica lui Harry, va împlini 95 de ani la data de 21 aprilie. Apoi, Filip, duce de Edinburgh, bunicul lui Harry, va aniversa 100 de ani la data de 10 iunie.
De asemenea, tot în 2021 va fi dezvelită o statuie a prințesei Diana, mama lui Harry și a fratelui său William, decedată în 1997, din cauza unui accident de mașină produs la Paris.
Harry a păstrat legătura cu bunica sa
Se spune că ultimele discuții purtate dintre cele două părți nu au mai fost atat de aprinse ca cele din luna ianuarie a acestui an, atunci când cei doi au decis să se autorepudieze și să plece din Marea Britanie. Termenul de grație pentru o revenire la sentimente mai bune era de 31 martie 2021.
Andrew Morton, biograf al familiei regale, a anunțat: „Lucrurile s-au mai calmat în ultima perioadă. Chiar dacă se vor purta discuții pe Zoom, Harry vrea să vorbească și față în față cu familia sa. El a fost în contact cu regina mai des decât ar crede unii”.