A ajuns șomer la 72 de ani. Soarta unui român legată de un simbol al orașului New York

A ajuns șomer la 72 de ani. Soarta unui român legată de un simbol al orașului New York

Un român în vârstă de 72 de ani va rămâne șomer după ce frizeria în care a lucrat mai bine de trei decenii, un simbol al orașului New York, se va închide.

Unul din stiliștii cei mai vechi și cei mai pricepuți de la Astor Place este românul Valentino Gogu. El a emigrat în Statele Unite în urmă cu mult, mult timp, iar de 36 de ani lucrează la frizeria Astor Place Hair Stylists, situată în cartierul East Village, unul din simbolurile New York-ului. Salonul a fost deschis în urmă cu aproape 73 de ani, iar de atunci și până în prezent a funcționat neîntrerupt.

Stilistul român a lucrat aici, în celebrul salon de frizerie, din anul 1984, iar printre celebritățile pe care le-a tuns se numără și Hilary Swank, în 1999, când a jucat în filmul „Boys Don’t Cry”. Valentino Gogu a muncit, fără să se plângă, șapte zile din șapte, iar acum, vestea că va fi șomer, la vârsta sa, a picat asupra sa ca o lovitură de măciucă. La fel a picat și celorlalți peste ceilalți patruzeci de salariați, cărora patronul le-a transmis că în curând nu vor mai avea de lucru.

„Afacerea a scăzut cu 90%”, a povestit managerul Michael Saviello, din cauza pandemiei de coronavirus. El a precizat că foarte multe afaceri mici, precum aceasta, din apropiere au avut aceeași soartă odată cu răspândirea noului coronavirus.

„O mulțime de oameni au plâns când le-am dat vestea (…) Unii dintre clienții noștri au plâns, pentru că au venit aici încă de când erau mici iar acum își aduc copiii la tuns”, a mai spus Michael Saviello, citat de New York Times.

Decizia de a închide, însă, după cum a precizat Savielo, nu este definitivă, iar salonul și-ar putea redeschide ușile, într-un viitor, când viața în oraș va reveni la normal.

O frizerie cu personalitate

Astor Place Hair Stylists a fost deschisă în urmă cu 73 de ani și este o afacere de familie, aflată la a treia generalie. Salonul a fost deschis în cartierul East Village și a devenit unul dintre simbolurile orașului New York, vizitat de turiști din întreaga lume. Salonul mai este cunoscut și ca „Națiunile Unite ale tunsului”, dat fiind că angajații săi vorbesc mai multe limbi.

Frizeria funcționează (încă) într-o cameră, la subsol, în care, de-a lungul timpului au intrat și s-au tuns, actorii Robert de Niro și Kevin Bacon, artistul Andy Warhol, primarul de Blasio și fostul președinte al adunării de stat, Sheldon Silver.

În ciuda faptului că este o locație celebră, având o notorietate imensă, frizeria are prețuri accesibile pentru toată lumea, așa cum a dorit fondatorul acesteia, Enrico Vezza. El a deschis salonul de frizerie spunând că oricine, oricând, indiferent de situația sa financiară, trebuie să aibă o tunsoare frumoasă.

Ne puteți urmări și pe Google News