Panică în școlile din România. Datele o confirmă! Numărul cazurilor de Covid-19 s-a dublat

Panică în școlile din România. Datele o confirmă! Numărul cazurilor de Covid-19 s-a dublat

Apar date îngrijorătoare cu privire la evoluția virusului chinezesc în România.

Vineri, 23 octombrie 2020, a fost înregistrat un număr de 344 de cazuri de infectare cu noul coronavirus la grupa de vârstă 0-19 ani, potrivit datelazi.ro.

Cu alte cuvinte, numărul cazurilor înregistrate de la începutul cursurilor în școli și a activităților în grădinițe l-a depășit, vineri, pe cel al cazurilor înregistrate din martie și până în septembrie, atunci când cursurile au fost reluate în conformitate cu cele trei scenarii.

Până în prezent, în România au fost înregistrate 13.167 de cazuri la grupa 0-19 ani, iar dintre acestea 49% erau în statistici înainte de începutul anului școlar. Cazurile reprezintă un procent de 6,55 din cele de la nivel național, raportat la toată populația țării.

În doar 40 de zile, numărul cazurilor s-a dublat

Pe data de 18 martie,  primele cazuri de infectare cu coronavirus la grupa de vârstă 0-19 ani, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății. De atunci și până pe 14 septembrie, moment în care a început anul școlar, numărul cazurilor pentru această grupă de vârstă a fost 6.442.

După deschiderea anului școlar, într-o lună de zile au fost înregistrate 6.725 de cazuri pentru această grupă de vârstă. Practic, numărul cazurilor s-a dublat în 40 de zile.

Bilanț coronavirus, 24 octombrie

Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

147.932 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 6.318 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat

În intervalul 23.10.2020 (10:00) – 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.307. Dintre acestea, 787 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.036.643 de teste. Dintre acestea, 33.843 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.931 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.912 la cerere.

Pe teritoriul României, 37.650 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.178 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.139 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

 

Monica Gabor, pe mâna recuperatorilor. Irinel Columbeanu a băgat-o în bucluc

Dragnea, dat în vileag. Ce a dat la schimb contra vizitei la Trump. Dezvăluirea vine de peste Ocean

Ne puteți urmări și pe Google News