Hotărârea privind noile restricții va fi adoptată din nou. Ce „detaliu” i-a scăpat lui Orban

Hotărârea privind noile restricții va fi adoptată din nou. Ce „detaliu” i-a scăpat lui Orban

Guvernul a reintrodus pe ordinea de zi a ședinței de vineri hotărârea privind restricțiile și măsurile de protecție ce vor fi impuse populației cu începere de la 1 august, în contextul pandemiei de coronavirus.

Guvernul a decis să adopte pentru a doua oară, în decurs de doar două zile, hotărârea care prevede obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber, în zonele aglomerate și care limitează programul teraselor, în contextul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus în rândul populației, conform digi24.ro.

Măsura a fost propusă deoarece prima hotărâre nu a avut toate avizele necesare, mai exact de cel  al Consiliului Legislativ. Drept urmare, în ședința de vineri, hotărârea va fi adoptată din nou, iar mai apoi va fi trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare. Măsurile ar urma să intre în vigoare de la 1 august.

Ulterior, după publicarea Consiliul Național pentru Situații de Urgență va fi convocat într-o nouă ședință pentru  a fi stabilite stabilite zonele unde purtarea măștii de protecție va fi obligatorie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Măsurile adoptate de Guvern în primă fază, în ședința de miercuri, se referă în special la purtarea măștii în spații publice deschise aglomerate. Aceste spații, precum și intervalele orare în care va fi impusă măsura vor fi decise de autoritățile locale.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, va fi obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare, faleze, zone în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje etc.

Măsura va fi impusă în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al Municipiului București pentru situații de urgență, la propunerea direcțiilor de sănătate publică, luând în considerare orele în care aceste spații devin foarte aglomerate, astfel încât distanțarea socială nu mai este posibilă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a intenționat și impunerea unor măsuri pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, pe plaje, însă măsura a fost eliminată din actul normativ, după ce a stârnit numeroase controverse.

„Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici)”, se arată în hotărârea CNSU.

Programul guvernamental care pune România pe gaze. Câți bani vor fi alocați

România riscă sancțiuni de la UE în 38 de cazuri. Europenii nu țin la glumă