LA LIBRE BELGIQUE: Viktor Orban accentuează amenințarea cu veto pentru planul de relansare al UE prin votul parlamentului

LA LIBRE BELGIQUE: Viktor Orban accentuează amenințarea cu veto pentru planul  de relansare al UE prin votul parlamentului

Parlamentul ungar l-a mandatat pe prim-ministrul suveranist Viktor Orban să se opună planului de relansare inedit negociat dur între statele Uniunii Europene, dacă acesta va fi nedrept față de Ungaria sau condiționat de respectarea statului de drept.

„Să legi finanțările de condiții politice și ideologice sub eticheta ‘stat de drept’ este inacceptabil”, spune rezoluția adoptată de deputații unguri.

Acest vot, cu două zile înaintea unui summit european care va încerca să apropie pozițiile celor 27 privind planul de relansare, are o valoare simbolică. El a fost dorit de liderul ungur pentru a-și baza pe el respingerea criteriului respectării statului de drept intenționat de instanțele europene.

Un comisar european condiționează accesul la bugetul UE și la fondul de criză de statul de drept

Reacţie imediată a Ungariei după anunţul lui Iohannis. Să ne pregătim! Vremuri grele

HAARETZ. Cheia patimii Ungariei pentru autoritarul incitator la ură Viktor Orban

Condițiile alocării celor 750 de miliarde de euro ale planului, compus din 250 de miliarde împrumuturi și mai ales subvenții în valoare de 500 de miliarde, sunt obiectul unor intense negocieri înaintea summitului extraordinar din 17 și 18 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Propunerea de a lega finanțările europene și respectarea valorilor democratice, pentru prima dată într-un buget al UE, îi divizează pe cei 27 și va fi unul din subiectele spinoase de discuție.

Scandal de pedofilie în Ungaria. Acuzații grave la adresa premierului Viktor Orbán

The Washington Post: Cum a transformat Viktor Orban un secol de istorie ungară într-o armă secretă

Preşedinţii Croaţiei şi Sloveniei l-au pus la punct pe Viktor Orban: ”Un fetiș întunecat”

Ungaria și Polonia fac obiectul unor proceduri în cadrul UE pentru încălcări repetate ale statului de drept.

Rezoluția votată marți de deputații unguri pune și condiția, pentru sprijinirea planului de relansare, să se renunțe la aceste proceduri europene care pot duce la sancțiuni.

SURSA 

Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR

Viktor Orban spune „pas” unei invitații a Parlamentului European. UE acuză Budapesta

Manevrele Chinei la granițele României! Linia secretă Budapesta-Belgrad

Plan ultrapervers al Ungariei la graniţa României! Apar şi ruşii. Au fost reperaţi