„În momentul de faţă, combaterea pandemiei îmi consumă toată energia şi forţa”, i-a răspuns Viktor Orban lui David Sassoli, preşedintele Parlamentului UE.

În Parlamentul European se vor dezbate joi consecinţele pe care starea de urgenţă instituită de Guvernul Viktor Orban le-a avut asupra statului de drept în Ungaria.

La sfârşitul lunii martie, parlamentul ungar a adoptat o lege care permite premierului să guverneze prin ordonanţe pe timpul stării de urgenţă, votate pentru combaterea epidemiei. Aceste puteri depline, acordate pe o durată nelimitată, au suscitat „preocuparea” preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Viktor Orban, a cărui ţară este vizată frecvent de acuzaţii referitoare la încălcări ale statului de drept, are adeseori declaraţii critice la adresa UE, notează AFP.

Premierul maghiar a înddemnat la începutul lunii aprilie, ceea ce el numeşte „bula bruxelleză” să combată coronavirusul în loc să se ocupe de Budapesta, după ce Comisia Europeană l-a criticat, iar 16 state membre s-au raliat pentru a lua atitudine față de puterile sale depline.

Și Freedon House a precizat recent că Ungaria nu mai este o democrație, Polonia merge pe același drum ca Ungaria, iar democrația din regiunea Balcanilor se erodează din cauza influenței Rusiei și Chinei. În tot acest timp, Uniunea Europeană nu face nimic pentru a stopa aceste fenomene. Acestea sunt concluziile raportului Nations in Transit, realizat de organizația non-guvernamentală Freedom House, informează Gândul.

În studiul care evaluează 29 de state din Europa Centrală și Asia Centrală, autorii descriu „un declin uimitor al democrației” și spun că „sunt mai puține democrații în regiune în prezent decât în orice an de la lansarea raportului, în 1995”, informează politico.eu.

Potrivit raportului, Ungaria este, în acest moment, un „regim hibrid”, pierzându-și, astfel, statutul de „democrație semi-consolidată”, ca urmare a atacurilor premierului Viktor Orbán asupra instituțiilor democratice din această țară.

Adoptarea unei legi care permite Guvernului să conducă țara prin ordonanțe de urgență pe termen nedeterminat, ca urmare a pandemiei de COVID-19, „a scos la iveală și mai mult caracterul nedemocratic al regimului Orbán”, scriu autorii raportului, care mai adaugă că „declinul Ungariei este cel mai rapid pe care l-am înregistrat vreodată”.