Asia devine butoiul cu pulberea al lumii! India se înarmează pe repede înainte!

Asia devine butoiul cu pulberea al lumii! India se înarmează pe repede înainte!

După ciocnirile de la granița dintre China și India, relațiile dintre New Delhi și Islamabad sunt din nou extrem de încordate.

Mai mult, China avertizează Japonia să nu adăpostească rachete americane, iar guvernul de la Tokyo, în replică, organizează o demonstrație de forță împreună cu americanii în coasta Chinei. Asta ca să nu mai vorbim de declarațiile războinice ale Coreei de Nord. Sunt tot atâtea motive de îngrijorare, care îi fac pe experți să se teamă de un conflict devastator în regiune.

Îngrijorați de creșterea tensiunilor, conducătorii militari și civili ai Indiei au dat startul unei încercări de înarmăre pe repede înainte. Deși guvernul indian a cochetat la un moment dat  cu ideea de a cumpăra Lockheed Martin F-35, acum Forțele aeriene indiene intenționează să achiziționeze  20 de avioane de vânătoare supersonice MiG-29 din Rusia. Știrea a fost prezentată inițial de publicația EconomicTimes din India, care a menționat că aceste aeronave vor înlocui avioanele MiG-21 care sunt depășite din punct de vedere tehnic.

Rusia a mai lucrat cu Forțele Aeriene ale Indiei pentru a sprijini modernizarea  MiG-29, iar aceste upgrade-uri au îmbunătăți capacitățile de luptă ale aeronavei permițând integrarea de noi arme și tehnologii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noile avioane de luptă multirol ar completa flota de Sukho Su-30 MkI - care formează în momentul de față coloana vertebrală a aviaței indiene, făcând să crească la 284 numărul avioanelor de luptă de generația a cincea pe care se pot baza indienii.

Bastoane şi pietre. Confruntarea fără arme de foc între India și China, vârful aisbergului unor dispute

India a bombardat baze în Pakistan

Aceste avioane de luptă ar putea fi fabricate sub licență de Hindustan Aeronautics Ltd,,astfel încât să poată integra sistemele indiene de lupră.Acordul dintre New Delhi și Moscova survine pe fondul tensiunilor dintre India și China, în regiunea Kașmir și a necontenitelor tensiuni dintre India și Pakistan.

India face mari eforturi să se apropie de Moscova, poate și pentru a preveni o intensificare a colaborării dintre ruși și pakistanezi, De altfel, militarii indieni au participat la parada Victoriei din Piața Roșie . Armata indiană a luptat în timpul celui de-al doilea război mondial pe numeroase fronturi alături de britanici, dar a contribuit și la aprovizionarea URSS  pe așa-numita rută sud-trans-iranienă, susținând efortul de război al Kremlinului, scrie Peter Suciu în articolul său publicat pe site-ul nationalinterest.org.