Pe 15 iunie, pe înălțimile Himalayei, cel puțin 20 de soldați indieni, precum și un număr nespecificat de chinezi, au murit după ce sute de militari din ambele tabere s-au luptat cu bastoane și pietre – în zona de conflict trupele primesc recomandarea de a evita cât mai mult armele de foc.

Este vorba despre cel mai grav conflict în ultimele cinci decenii între cele două țări din regiune, ținta unui război de mari proporţii care a fost câștigat de China în 1962. Există două versiuni ale conflictului actual, nu se putea altfel.

India afirmă că s-a apărat după ce trupele chineze nu au respectat linia de demarcaţie din valea Galwan. Guvernul chinez arată că soldații săi au fost provocați și atacați de forțele indiene care i-au invadat teritoriul.

Oricare ar fi explicația cea mai serioasă, fapt este că acest conflict reprezintă punctul culminant al lunilor de tensiune crescândă și al anilor de dispută.

Deși cele mai recente morți din zonă au avut loc în 1975, ciocnirile minore au devenit mai frecvente în ultimii ani. În săptămânile precedente, cele două țări au transferat trupe și armament suplimentar într-un punct strategic de la graniţa comună, care totalizează aproximativ 3.500 km.

O asemenea dispută este, însă, doar vârful aisbergului unui scenariu de concurență între China și India pe mai multe fronturi în sudul Asiei.

Țări precum Nepalul și Sri Lanka, pe vremuri aliați indieni, s-au înclinat recent spre China, atrase fiind de investițiile sale. În afară de aceasta, Pakistanul, marele inamic al New Delhi-ului, se arată acum pe deplin aliniat cu Beijingul, inclusiv din punct de vedere militar.

La rândul său, India s-a apropiat tot mai mult de SUA, care poartă un război comercial cu Beijingul și semnalează o alianță cu Japonia și cu Australia, în scopul de a stopa expansiunea chineză în Marea Chinei de Sud.

Reacția celor două națiuni faţă de acest episod arată că nici una dintre ele nu dorește o nouă escaladare. Cu toate acestea, un asemenea risc nu trebuie să fie exclus. La urma urmei, poate fi dificil pentru ambele – având în fruntea lor lideri naționalișt, care încearcă să proiecteze o imagine internă de forță și cu atitudini geopolitice tot mai afirmative – să găsească o soluţie pentru conflict, care nu lasă impresia că da înapoi. (Rador)