Ioana Lupea: "Totul a inceput cu spectacolul realitatii la Pro TV."
De atunci, fiecare picatura de ploaie, fractura de tibie, tamponare in trafic, divort au intrat in inflatie mediatica, s-au transformat intr-un eveniment de proportii cosmice. Nu stiu daca ati observat, dar in locul realitatii vi se ofera spectacolul, adica nu realitatea fragmentata in informatii relevante care sa fie reconstituita prin filtrul judecatii, ci una contaminata de fictiune. Informatia, chiar si cea din presa scrisa, a fost subordonata detaliului hiperbolizat, contextului ce poate fi povestit, chemand imaginea si emotia. Spectacolul realitatii este trait live, conteaza doar ceea ce-i vazut si auzit acum, ceea ce produce emotie instantanee.
Media a devenit un furnizor de emotie pentru ca si-a gasit o nisa, iar cel mai bun exemplu autohton este mult amendatul si diabolizatul OTV, care livreaza tragicul pe post de marfa mediatica ambalata pentru publicul-tinta. Vietile noastre inseamna mecanica, comunicarea este codificata corporatist sau mediata tehnologic - presa, sms, mms, mess, email, telefon -, chiar si dragostea asemanata de clasici cu o stare sub hipnoza are retetare, „cum sa seduci”, „cum sa nu suferi” etc.
Orice sursa nemijlocita de emotie -inclusiv in fata mortii - a fost intrerupta, experimentam un soi de patologie a contactului cu mediul. De aici, poate, succesul sportului extrem si al presei fierbinti. Ca sa-ti rascoleasca stomacul, sa te faca sa te uiti iesind din tine insuti, imaginea si cuvintele „vizuale” trebuie sa cucereasca sediul furiei si al fricii.
Ne puteți urmări și pe Google News
Vedeta spectacolului este de data aceasta meteorologia. Exploatarea politica si comerciala a incalzirii globale a convertit furtuna de vara in „fenomen meteorologic extrem” cu cod portocaliu, a ridicat-o la rang de catastrofa. Un exemplu recent, furtuna de miercuri seara din Bucuresti. Ce este realitatea, ceea ce percepi nemijlocit prin propriile simturi sau ceea ce vezi si auzi la televizor? Toate canalele de stiri si-au intrerupt emisiunile pentru furtuna naprasnica, de sfarsit de lume.
Cenzura bunului-simt l-a facut pe reporterul unui post de televiziune sa se opreasca dupa „proportii apocaliptice” si sa se chestioneze asupra adecvarii expresiei, adaugand un amuzant „poate ca exagerez”. Spectacolul incalzirii globale invita la cotemplatie in fata televizorului, nu la atitudine personala in sensul rationalizarii consumului si nici la politici publice. Incalzirea globala nu se combate „tinand picioarele apropiate” sau in discutii sterile despre pomii ucigasi, ci, mai degraba, deconectand televizorul de la sursa de curent.
Autoritatile s-au lasat implicate in spectacol, sunt prezente, agitate, mobilizatoare, de la presedinte pana la ultimul functionar convoaca CSAT, comitete de criza, celule de actiune. Totul se termina cand operatorul opreste camera de luat de vederi pentru ca nimeni nu este interesat de ceea ce este in spatele scenei. Rezolvarile sunt in direct si dureaza cat o declaratie de presa, rezultatele nu conteaza.
Oficialii se retrag, maine incepe un alt spectacol. „Un fapt despre care spectacolul isi permite sa nu vorbeasca timp de trei zile este ca si inexistent”, constata Guy Debord un autor foarte de stanga, „caci el vorbeste atunci despre un alt fapt, iar de-acum acesta este cel care exista”: spectacolul „salmonela in tabara” cu participarea exceptionala a ministrului educatiei, Cristian Adomnitei, intampinat la Navodari cu un protest al copiilor care nu doreau sa plece acasa; spectacolul „Autostrada Soarelui” botezata de ziaristi, natural, „a mortii”, „vaduva neagra pe litoral”, „vacanta in Bulgaria”, „sinuciderea lui Ralph”, „pensiile votate si amanate”. Politica nu mai produce politici publice, ci spectacol: rapoarte, masuri, sedinte.
Traian Basescu este omul-spectacol. Ceea ce primeste alaturi calificative tari - tragic, apocaliptic, controversat, hot, oligarh, scandal, conflict, razboi - si o imagine devine relevant. In satisfacerea ei, nevoia imperioasa de emotie consuma si distruge, nimic nu se fixeaza in memorie.
Spectacolul te face dependent, chiar daca agreseaza, e ca un raport sado-maso. „A fi cunoscut in afara relatiilor spectaculare echivaleaza cu a fi cunoscut ca un dusman al societatii”, scrie acelasi Debord. Poti sa nu privesti, sa refuzi, sa te retragi? Filosofii fac apel la ragaz, sa ne oprim si sa cugetam doar cateva minute. Chiar nu ati mai trait niciodata o furtuna ca aceea de miercuri?
Recomandările noastre
