Rapid, executată de "panduri" cu două cartuşe

Rapid, executată de "panduri" cu două cartuşe

După demiterea lui Peseiro, dezastrul de la Rapid şi-a consumat ieri un nou episod, la Târgu-Jiu.

Echipa Pandurii, cu Sorin Cârţu pe bancă, s-a impus clar, scor 2-0, prin dubla lui Alexandru Păcurar, în faţa unei echipe debusolate. Antrenorul interimar Nae Manea şi-a băgat echipa cu fundul în poartă încă din primul minut, aliniind un pluton de şase apărători! Asta în condiţiile în care giuleştenii au evoluat în trecut în clasicul 3-4-3, cu care au cunoscut mari succese în această formulă, pe vremea lui Răzvan Lucescu. Tactica păguboasă de începător a lui Manea i-a costat pe „feroviari“. Rapidul n-a jucat absolut nimic în prima repriză, n-a expediat niciun şut pe spaţiul porţii adverse! Gafa de începător a lui Berbecaru

„Alb-vişiniii“ au fost pe culmile penibilului, la fel ca şi arbitrul de centru Victor Berbecaru. În minutul 26, acesta a avut o decizie demnă de categoria onoare, eliminându-l total nejustificat de pe teren pe Pierre Boya, pentru un presupus cot aplicat unui fundaş oltean. Culmea ridicolului, Boya, cel care a fost tras de tricou, a părăsit gazonul, iar „pandurul“ care l-a faultat a scăpat doar cu avertisment!

Rapidul a trimis primul şut spre poarta gorjenilor de-abia în minutul 47, când Pinto l-a evidenţiat pe Stanca. În rest, formaţia lui Manea s-a afundat într-o mediocritate de neimaginat.

Ne puteți urmări și pe Google News

În minutul 61, Păcurar l-a driblat ca în curtea şcolii pe Vasile Maftei şi a trimis plasat pe lângă Andrade. Cei de la Pandurii ar mai fi putut marca şi în minutul 57, dar Fernandes a respins de pe linia porţii şutul lui Florin Stângă. Acelaşi Păcurar i-a executat definitiv pe rapidişti în minutele de prelungire, majorând scorul la 2-0 dintr-o lovitură liberă cu largul concurs al portarului Andrade. Acest rezultat ruşinos pentru Rapid a dovedit încă o dată faptul că George Copos a dus echipa la ruină, după ce tot el a ridicat-o din anonimat cu mulţi ani în urmă. "În 24 de ore punem antrenor! Avem o listă cu patru tehnicieni. Sunt şocat de ceea ce a făcut Berbecaru la Târgu-Jiu." - Fathi Taher, acţionar majoritar la Rapid LIGA I

PANDURII - RAPID. . . . . . . . . . . . 2-0 Marcator: Păcurar (61 şi 90+2) PANDURII: Stanca 5 - Cardoso 6, Chibulcutean 6, A. Rus 6, Mândrean 6 - D. Orac 7, Fl. Stângă 6, Ghindeanu 5 (48, Tilincă 6), Vancea 5 (68, Nalaţi 5), Al. Păcurar 8 - Al. Piţurcă 6 (87, Raskovici). Antrenor: Sorin Cârţu RAPID: E. Andrade 3 - Maftei 4, Fernandes 5, J. Andrade 4, Perjă 4, Bozovici 4 (72, Herea 4) - Pitbull 4, N. Grigore 5, Cesinha 5 (81, Spadacio) - J. Pinto 5 (66, J. Cesar 5), Boya 4. Antrenor: Nae Manea > Stadion: „Municipal“; Spectatori: 3.000; Eliminat: Boya (26); Arbitri: V. Berbecaru 3 - D. Mudura 6, O. Maier 6.