Rapid, cu şapca pe ochi

Rapid, cu şapca pe ochi

„U“ Cluj, „lanterna roşie“ a Ligii I, a dat lovitura aseară, în Giuleşti: 2-1 cu Rapid. „Şepcile roşii“ au jucat eficient, speculând avântul gazdelor. Clujenii au învins în inferioritate numerică!

Eşecul suferit aseară aproape că a „îngropat“ şansele Rapidului de a mai ajunge din urmă liderul CFR Cluj. Pentru „feroviarii“ bucureşteni, care-şi puseseră atâtea speranţe în sezonul de primăvară, începutul este cum nu se poate mai prost. Echipa a arătat mari deficienţe, iar Mircea Rednic a riscat prea mult, finalmente aceste hibe dovedindu-se fatale.

> Daniel Pancu a avut parte de o revenire tristă aseară, în Giuleşti. „Pancone“ a înscris golul egalizator, a fost cel mai bun jucător al echipei sale şi, după ieşirea lui Maftei, în minutul 76, a preluat banderola de că- pitan. Totul a fost însă zadarnic, pentru că Rapid a făcut un mare pas înapoi în lupta pentru titlu.

Rednic, din nou contestat

Ne puteți urmări și pe Google News

> George Copos a venit la meci alături de Şerban Mihăilescu şi Mircea Geoană. Magnatul părea beteag: „Sunt accidentat, nu pot să vorbesc“. După joc, Copos era de-a dreptul negru: „Nu mă simt deloc bine. Dacă vreţi adrenalină, investiţi patru milioane de euro la Rapid şi apoi o să vedeţi care este farmecul vieţii“.

> La meci a venit şi Renzo Rossi, fostul „secund“ al Rapidului.

> Suporterii l-au admonestat în continuare pe Mircea Rednic, chiar dacă declaraseră că nu-i mai portă pică tehnicianului.

> În afară de Pancu, la Rapid au mai debutat aseară Joao Paulo şi Despotovici, portughezul lă- sând o impresie bună. El a pus în pericol poarta oaspeţilor.

> Pentru „U“ Cluj, cele trei puncte sunt un enorm balon de oxigen. Meszaros a debutat spectaculos pe banca ardelenilor, care au obţinut aseară, la Rapid, abia a doua victorie în acest campionat! De remarcat că Rapid a pierdut, în acest sezon, ambele partide jucate acasă cu echipele din Cluj. Mai mult, atât CFR, cât şi „U“ au învins la acelaşi scor: 2-1. Diferenţa ar fi că, în timp ce „Şepcile roşii“ au bătut „pe bune“, CFR a făcut-o cu sprijinul susţinut al brigăzii de arbitri.

LIGA I

RAPID - „U“ CLUJ . . . . . .1-2 Marcatori: Pancu (34) / Bundea (20), Goga (88)

RAPID: D. Coman 6 - Săpunaru 5, Maftei 4 (78, Despotovici), M. Constantin 5, Perjă 4 - C. Lazăr 5 (59, Herea 4) - E. Dică 4 (40, J. Paulo 6), Şt. Grigorie 5, Pancu 7, Cesinha 5 - Boya 5. Antrenor: Mircea Rednic

„U“ CLUJ: Merlier 6 - S. Rădoi 5, Astorga 5 (46, Unguruşan 6), Alves 6, Şoltuz 5 - Da Silva 6 - Silvăşan 6, Bundea 7 (88, Sabo), G. Coman 6 - Jovanovici 5 (61, Fl. Băd 3), Goga 7. Antrenor: Alpar Meszaros

Stadion: „Rapid“, Spectatori: 9.000; Eliminat: Fl. Băd (65); Arbitri: R. Dumitru 6 - Cr. Nica 6, Ed. Crângaşu 6 ;