NASA explică modul în care TONE din nisipul Saharei ajung în jungla din Amazon, peste ocean | VIDEO

NASA explică modul în care TONE din nisipul Saharei ajung în jungla din Amazon, peste ocean | VIDEO

Aproximativ 27,7 milioane de tone de praf din Sahara sunt transportate peste Oceanul Atlantic și se așează în jungla amazoniană în fiecare an, ducând cu ele fosfor și alți nutrienți.

Un studiu publicat recent în Geophysical Research Letters, publicație a American Geophysical Union, arată că, deși par a fi din lumi radical diferite, deșertul Sahara și jungla amazoniană sunt legate prin milioanele de tone de praf saharian bogat în nutrienți care traversează Oceanul Atlantic în fiecare an, transportând fosfor și alte îngrășăminte în solurile sărăcite de pe Amazon, informează ciencerecorder.com, citat de Agerpres.

Cercetătorii participanţi la studiu au analizat estimările cu privire latransportul de praf pe baza datelor colectate între 2007 şi 2013 de la radarul laser al NASA ‘Cloud-Aerosol Lidar and Infrared Pathfinder Satellite Observation’ (CALIPSO).

Potrivit NASA, şapte ani de înregistrare a datelor este o perioadă prea scurtă pentru a trage concluzii pe termen lung, dar observaţiile continuă să fie foarte importante pentru înţelegerea modului în care se mişcă peste ocean praful şi aerosolii.

Ne puteți urmări și pe Google News