Declarație-șoc a premierului Victor Ponta despre alimentarea cu gaze din Rusia la iarnă
- Simona Tapalag ă
- 16 iunie 2014, 12:36
În contextul escaladării conflictelor din Ucraina și a deciziei Gazprom de a opri alimentarea cu gaze a Ucrainei, premierul Victor Ponta a făcut o declarație cu privire la stocurile de gaze ale României.
„Ne interesează (situația din Ucraina, n.r.) pentru că suntem partidul de guvernământ şi avem obligaţia guvernării. Vedeţi că situaţia în regiune se deteriorează, se opresc gaze. Azi de dimineaţă am stat cu ministrul Energiei şi vreau să dau un semnal de acum, imediat, că pentru România pe termen scurt, şase luni, nu e niciun fel de problemă, avem rezervele necesare”, a spus Victor Ponta, înainte de ședința Biroului Permanent al PSD, citat de Mediafax.
Practic, stocurile de gaze se vor termina îm plin sezon rece.
Premierul a mai spus că cel mai important lucru în acest moment este ca în toată scena politică să existe stabilitate şi predictibiliate.
„Principala responsabilitate privind stabilitatea se îndreaptă către noi ca fiind partidul cel mai mare din coaliţia de guvernare. Vreau să vă rog pe toţi în toate structurile pe care le reprezentaţi - Parlament, structuri locale, Guvern - să daţi acelaşi mesaj că e o perioadă în care România are nevoie mai mult decât orice de seriozitate şi stabilitate”, a arătat Victor Ponta.