Ca şi retrogradaţi, nemţenii aşteaptă „pomana” FRF

Ca şi retrogradaţi, nemţenii aşteaptă „pomana” FRF

Internaţional Curtea de Argeş a câştigat cu 2-0 partida disputată ieri, pe teren propriu, cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, în cadrul etapei a 32-a a Ligii I la fotbal. Ambele goluri ale meciului au fost înscrise de Apostu.

Primul - după un sfert de oră de joc, când a a reluat în plasă mingea respinsă de portarul advers, Villadsen, după un şut al lui Băcilă, iar cel de-al doilea - în minutul 81, din penalty. Pe parcursul meciului, argeşenii au mai punctat de două ori, dar golurile n-au fost validate pe motiv de ofsaid.

Se roagă pentru răul altora

În urma eşecului de ieri, Ceah lăul este ca şi retrogradată în eşalonul secund. Totuşi, moldovenii mai au o speranţă. Şi anume ca unele echipe să nu primească licenţa de la FRF pentru sezonul viitor.

În acest caz, nemţenii ar putea rămâne în Liga I, cum s-a întâmplat şi în vara anului 2007, când au luat locul echipei Delta Tulcea. „În mod normal, cel puţin o echipă nu va primi licenţa pentru sezonul viitor”, spunea preşedintele de onoare Gheorghe Ştefan. „În mod normal, cel puţin o echipă nu va primi licenţa.“ GHEORGHE ŞTEFAN, preşedinte de onoare la Ceahlăul

Ne puteți urmări și pe Google News