Slow food nu mai este din anul 1986 doar o sintagmă. Este o mişcare internaţională ce reuneşte peste 100.000 de persoane, în peste 1300 de grupuri.

Din America, în Europa, prin Africa şi India, precum şi în Orientul Apropiat, dar şi Extremul Orient, oameni care venerează hrana, dar nu mâncarea. Este renaşterea plăcerii de a se hrăni a oamenilor şi nu doar activitatea de a prepara, înghiţi şi digera alimente.

Organizaţia non-guvernamentală non-profit Slow Food International a luat fiinţă în anul 1989 la iniţiativa lui Carlo Petrini. Una din poveştile fondatoare este că înfiinţarea unui restaurant de tip fast-food, în localitatea italiană Bra, a coalizat energiile şi interesele unor oameni care vedeau în aceasta un semn că modul de viaţă liniştit, patriarhal, tradiţiile culinare locale, erau atacate frontal. Plăcerea aceea de a lua masa cu prietenii la restaurant, în oraş, era ameninţată de mâncatul pe fugă.

O altă poveste cu tâlc, invocată de Petrini, este legată de o tocană cu ardei, redescoperită într-un restaurant italian. Avea un gust diferit de cel plăcut, încercat cu ani înainte, schimbat pentru că se renunţase folosirea ardeilor locali, în favoarea cultivării ardeilor olandezi. Aţi înţeles ideea? De Slow Food le este frică celor care practică agricultura industrială şi duduie cu motoarele industriei alimentară. Viitorul este al eco-gatronomiei.

Viaţa pe fugă vine la pachet cu mâncatul pe fugă

Reîntoarcerea la plăcerea de a găti. Slow food înseamnă să repui la locul ei, întâlnirea familiei în jurul mesei. Să găteşti în casă şi să îţi faci timp să înţelegi hrana, chimia alimentară tradiţională a pregătirii hranei. Să iei din nou, în bucătărie, toate ingredientele care fac un fel de mâncare gustos, să reduci partea de semipreparate şi preparate ce provin din industria alimentară, pe cât este posibil, să apreciezi cu adevărat legumele şi fructele proaspete.

Ce este mai potrivit pentru un copil, pentru un adult, decât să mănânce gustos şi preparat de mâini harnice, în oale şi ulcele, supe, ciorbe, borşuri, tocane, dulciuri, preparate din carne, legume, verdeţuri? Este mai potrivită fuga la un restaurant rapid? Uneori da, însă nu prea des. Statisticile, nu numai pentru lumea bogată, dar şi pentru români, arată că toate ingredientele din localurile de mâncat în picioare, care în mod artificial, cresc pofta de mâncare, au un preţ: creşterea numărului de cazuri de obezitate, boli coronariene. Masa de acasă sau la restaurant, în oraş, înseamnă prieteni, familie, comunicare, înţelegere.

Nu tot ceea ce este roşu, rotund şi străluceşte, este proaspăt

Şi nici gustos. Probabil a plecat cu câteva zile în urmă din ferma de la mii de kilometri, dar est tratată cu substanţe chimice să ţină cât mai multe. Cei care vând seminţe de legume fără gust susţin că este vremea producţiilor uraşe la hectar, nu a legumelor cu gust. Că slow food, eco, sănătos şi natural este o modă. Când vezi doar profituri, este normal. Abordarea de tip slow food şi organizaţia internaţională Slow Food, precum şi alte mişcări de felul ei, susţin că dacă vrem legume proaspete şi gustoase, trebuie să încurajăm pieţele locale, prezenţa micilor fermieri din apropierea oraşelor, în pieţele ţărăneşti.

Cu cât sunt mai aproape de piaţă fermierii, cu atât legumele sunt mai proaspete. Slow Food încurajează crearea legăturilor între fermieri şi orăşeni, aceştia din urmă fiind încurajaţi să organizeze excursii la ferme, să ducă copii în vizită la ţară, să pună din nou valoare pe viaţa liniştită şi binefacerea pe care o dă ea oamenilor. Eco-gastronomia este finalul unui proces prin care ne obţinem hrana dar respectăm şi natura.

Slow tourism, slow book, slow life

Conceptul de slow, se extinde în ultimele două decenii. Se consideră că nu este necesar întotdeauna să ne grăbim, ci să schimbăm ritmul doar atunci când trebuie. Adică ce este de făcut repede şi la timp, să se întâmple aşa. Dar să nu ne grăbim când nu trebuie. Uneori lucrurile făcute temeinic cer timp, răbdare şi dau rezultate de calitate. De aici a apărut şi conceptul de turism lent, slow tourism.

Ştiţi că se discută despre turismul de weekend, turismul haotic şi de desant. Fuge lumea în weekend, se aruncă 2 zile în peisaj şi cam atât. Dar nu sunt valorificate resursele locale, ca de exemplu vizitarea unor monumente, degustarea şi consumarea preparatelor gastronomice de-ale locului, folosirea forţei de muncă locale. Lumea vine, consumă şi fuge în două zile. Din Deltă, de la Marea Neagră. Alergatul de dragul fugii, a pus stăpânire pe viaţa noastră.

Cu ce se apără agricultura şi industria alimentară? Începutul eco-gastronomiei

Cu o sperietoare sau mai multe. Una este că ne asigură securitatea alimentară şi siguranţa alimentară. Se susţine: daţi-ne nouă subvenţii ca să aveţi de mâncare. Dar preţurile la alimente cresc mereu. Cu alte cuvinte, dacă nu cumpărăm de la supermarket ce oferă industria alimentară şi dacă încurajăm micii fermieri, vom muri de foame. Oare? Studii ale Comisiei Europene spun că peste 30% din hrana europenilor este aruncată la gunoi.

Această risipă are nişte costuri de mediu, pe care marile corporaţii agro-alimentare, nu este suficient de clar că şi le asumă. Dacă practici agricultură industrială şi agricultură tradiţională, durabilă, ce credeţi, care are efecte mai serioase asupra mediului? Lumea moare de foame nu din cauza lipsei de alimente ci a sărăciei. Pe de altă parte, dacă susţinem industria alimentară, care este efectul, mai multă obezitate, boli cardio-vasculare, cancere şi decese premature? Costuri de sănătate publică mai ridicate, vieţi pierdute, familii întristate.

Da, mâncăm repede şi gustos, da, mâncăm fast food, dar murim mai repede şi trăim o viaţă de InterCity, tristă. Trăiţi Slow Food, trăiţi slow şi bucuraţi-vă de turismul lent, Rowmania! Trăiţi eco-gastronomic în naţiunea Slow Food!