Traian Băsescu, lecţie de jurnalism pentru Realitatea TV
- Florin Ciornei
- 24 martie 2011, 00:15
În primul interviu acordat postului Realitatea TV după o lungă perioadă de boicotare, preşedintele a reproşat incorectitudinea jurnaliştilor de la această televiziune. Traian Băsescu spune că a venit să facă anumite clarificări deoarece poziţia României faţă de situaţia din Libia este prezentată deformat.
"E timpul ca şi postul dumneavoastră TV să devină un post corect" şi-a început Traian Băsescu dialogul cu moderatorul Realitatea TV, în primul interviu acordat acestui post după o lună perioadă de boicotare. La întrebarea mirată a moderatorului Cătălin Striblea – "De ce, domnule preşedinte?", Traian Băsescu a scos o hârtie pe care era consemnată declaraţia sa din 11 martie, făcută după Consiliul European de la Bruxelles, unde şefii de state şi de guverne din UE au dezbătut situaţia din Libia. “V-am subliniat să vă fie mai uşor", a spus Traian Băsescu îndemnându-l pe moderator să citească textul pregătit. După ce jurnalistul de la Realitatea TV a citit o parte din declaraţia sa din 11 martie cu privire la situaţia din Libia, preşedintele a reproşat postului că l-a acuzat incorect. Traian Băsescu a subliniat că această declaraţie arată că a exprimat o poziţie cu privire la situaţia din Libia, deşi la Realitatea TV mai mulţi moderatori şi analişti susţineau contrariul. În declaraţia făcută la Bruxelles pe 11 martie, Traian Băsescu spunea că România nu va susţine o intervenţie militară în Libia, Totodată, Traian Băsescu mai spunea că orice intervenţie în Libia trebuie să fie legală, să aibă girul SUA, al Ligii arabe şi al statelor africane. Între timp, poziţia României nu s-a schimbat vis a vis de intervenţia militară. Participarea României cu fregata Regele Ferdinand are în vedere doar susţinerea efortului NATO de a aplica emabrgoul cu privire la vânzarea de areme către Libia. Traian Băsescu a mai reproşat jurnaliştilor de la Realitatea TV că prezintă deformat poziţia sa cu privire la Libia. Duminică seară, preşedintele a intervenit teelefonic într-o emisiune unde era invitat Cristian Tudor Popescu pentru a face anumite clarificări. Interviul acordat de Traian Băsescu postului Realitatea TV s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni. Ultimul interviu acordat acestui post pe care Traian Băsescu l-a acuzat de multe ori că este manipulat la ordinele şi interesele patronului său Sorin Ovidiu Vîntu, a fost în campania electorală din 2009.