Gyorgy Frunda: E posibil ca Emil Boc să fie schimbat în viitorul apropiat

Gyorgy Frunda: E posibil ca Emil Boc să fie schimbat în viitorul apropiat

Senatorul UDMR consideră că lupta pentru șefia PDL va influența activitatea guvernamentală.

"Cred că vom asista la schimbări. Dacă Partidul Democrat Liberal îşi menţine acea prevedere statutară potrivit căreia liderul partidului nu poate să fie prim-ministru, atunci e posibil ca săptămâna viitoare sau în viitorul apropiat să asistăm chiar la schimbarea premierului", a spus senatorul Gyorgy Frunda la RFI. Întrebat dacă Emil Boc ar trebui înlocuit din fruntea Executivului, Frunda a răspuns: "Am mai spus-o, eu cred că un maur trebuie să-şi facă treaba până la sfârşit şi pe urmă să plece. Mai sunt lucruri pe care premierul Boc trebuie să le facă. Eventual, va fi schimbat politic, pentru a putea să se ocupe de câştigarea funcţiei de preşedinte în PDL". Frunda spune că apreciază activitatea politică a premierului chiar dacă îi reproşeze anumite chestiuni în plan economic. "Ca formaţiune politică, eu cred că activitatea domnului Emil Boc a fost bună, colaborarea cu dânsul este bună. Reproşurile pe care eu personal le fac sunt în domeniul economic-financiar. Acolo cred că Guvernul, în primul rând miniştrii de resort, dar şi premierul în funcţie au o responsabilitate mare şi cred că acolo nu s-a făcut nici minimul aşteptat de populaţia acestei ţări. Dar în ceea ce priveşte colaborarea între formaţiunile care formează coaliţia, premierul şi-a făcut treaba şi îşi face treaba", a susţinut Gyorgy Frunda.

Ne puteți urmări și pe Google News