Medicii de familie au cerut în grup actele ca să plece din ţară
- Georgeta Petrovici
- 11 martie 2011, 00:44
Peste 100 de medici de familie din Timişoara au depus ieri la Direcţia de Sănătate Publică Timiş cereri pentru eliberarea certificatelor de conformitate, în baza cărora pot pleca să muncească în străinătate.
Acţiunea s-a vrut un protest faţă de noile prevederi ale contractului-cadru care li se impune acestora, de la 1 aprilie.
Irlandezii şi francezii caută doctori români
"Plecarea în străinătate este salvarea noastră", a declarat medicul Elisabeta Spătaru, vicepreşedintele Patronatului Medicilor de Familie Timiş. Aceasta le-a distribuit colegilor săi oferte cu locuri de muncă în străinătate, deosebit de atractive.
Dacă sunt vorbitori de engleză, medicii timişoreni pot merge să lucreze în Irlanda, în spitale, cu un venit începând de la 1.700 de lire lunar, iar dacă vorbesc franceza, în Franţa îi aşteaptă joburi plătite cu cel puţin 4.000 de euro lunar, prin preluarea unor cabinete medicale individuale.
Spătaru a mai declarat că în conformitate cu noul contractcadru, bugetul alocat medicilor de familie se reduce simţitor, în timp ce aceştia sunt obligaţi să facă munci suplimentare, de natură birocratică.
"Dacă semnăm contractul pe 1 aprilie, cu siguranţă că anul 2011 va fi falimentar pentru multe dintre cabinetele de medici de familie. Iar cei care vor supravieţui acestui an îşi asumă practic un 2012 în care nu se ştie ce bugete vor fi alocate", a declarat Elisabeta Spătaru.
Medicii de familie spun că varianta plecării în străinătate este din ce în ce mai iminentă. "E evident că ofertele sunt atractive, banii sunt mult mai mulţi, ceea ce te face să te gândeşti că poţi să îţi duci familia acolo şi chiar să o întreţii. Dacă nu se schimbă nimic la noul contractcadru, vom pleca. Deja am discutat subiectul cu soţul şi copiii, e singura variantă", a declarat Felicia Ciobănaş, medic de familie cu o vechime de 12 ani în domeniu, în vârstă de 45 de ani.
Potrivit Danei Şpac, purtătoarea de cuvânt a DSP Timiş, în intervalul septembrie-decembrie 2010, un număr de 1.000 de medici din Timiş au solicitat certificatul de conformitate pentru a lucra în străinătate, iar anul acesta, în primele două luni, alţi 350.
1.350 de medici din Timişoara au cerut anul trecut şi în primele două luni din acest an certificate de conformitate pentru a putea lucra în afara ţării