Cum l-au batjocorit un gafeur și un rudimentar pe marele Duckadam

Cum l-au batjocorit un gafeur și un rudimentar pe marele Duckadam

Helmuth Duckadam, președintele de imagine al celei mai galonate formații din fotbalul românesc, a povestit aseară, la televizor, cum a fost umilit de doi dintre jucătorii Stelei. Obraznicii sunt portarul-gafeur Ciprian Tătărușanu și Alexandru Bourceanu, un jucător rudimentar cu pretenții de lider.

În avion, cînd mergeam spre Enschede, Tătăruşanu şi Bourceanu au spus în gura mare, ca să aud eu, bineînţeles, că "şi scaunele sînt mici ca paturile de la Mogoşoaia". A fost o glumă de copii, eu am acasă doi copii mai mari ca aproape toţi jucătorii de la Steaua, ca vârstă. Nu am reacţionat, nu am zis nimic, dar m-a deranjat.

Cu o seară înainte de joc, Ilie Stan le-a dat un pahar de vin şi Ciprian a spus «Doctore, nu putem bea un pahar de bere?». Doctorul a refuzat şi i-a spus că îi explică altă dată de ce nu se poate. Bourceanu s-a uitat în jur şi a spus: «Hai să ne uităm cine e aici, că mâine află toată presa că am cerut un pahar de bere».

Aceste lucruri le-am spus domnului Becali, pentru că m-au deranjat. După meci, dacă aceste insinuări continuau, probabil aş fi reacţionat.

Eu nu am pârît niciodată, cu domnul Becali vorbesc foarte rar", a spus aseară, la postul GSP TV, cel care a scris istorie pentru Steaua.

Ne puteți urmări și pe Google News