O ceaşcă de CACAO cu lapte pe zi îmbunătăţeşte MEMORIA
- Agrama Andreev
- 29 octombrie 2014, 18:30
Boabele de cacao protejează creierul contra demenţei, susţin cercetătorii americani, într-un studiu publicat recent de revista Nature Neuroscience.
Potrivit Daily Mail, oamenii de ştiinţă încurajează consumul unei ceşti de cacao cu lapte sau ciocolată caldă, în fiecare seară, pentru ameliorarea memoriei. Savanţii au precizat că acest lucru este posibil datorită unor antioxidanţi din cacao, denumiţi flavanoli, care au capacitatea de a îmbunătăţi memorie persoanelor de vârsta a treia.
Experţii au analizat au dorit să afle dacă flavanolii din cacao pot să stimuleze funcţia cerebrală şi performanţa cognitivă pentru 37 de persoane, cu vârste cuprinse în intervalul 50-69 de ani, care au primit fie doze mari, fie doze mici de flavanoli de cacao timp de trei luni.
Ei au descoperit că, în cadrul unor teste de memorie, participanţii care au primit cele mai mari doze de flavanoli de cacao au obţinut rezultate mult mai rapide decât aceia care au primit doze mici din acele substanţe.