Tăriceanu vrea anchetă parlamentară despre Guvernul Cioloş

Tăriceanu vrea anchetă parlamentară despre Guvernul Cioloş

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu va solicita, după alegerile parlamentare, declanşarea unor proceduri de anchetă referitoare la evenimentele din noiembrie 2015 (incendiul din Colectiv şi protestele din stradă) care au dus la numirea guvernului tehnocrat.

Potrivit acestuia, un prim pas ar putea fi reprezentat de constituirea unei comisii parlamentare de anchetă.

"România a devenit ostatica unui grup care a preluat puterea într-un mod care va trebui cercetat în viitor de autorităţile judiciare. ALDE va cere declanşarea unei proceduri de anchetă imediat după următoarele alegeri. Cetăţenii au dreptul să ştie ce s-a întâmplat în noiembrie 2015, cum s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Pe cale de consecinţă, Parlamentul este redus la rolul de spectator al unor decizii politice după criterii netransparente, de către persoane care nu şi-au câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţii sau instituţii ale statului conduse, la rândul lor, de persoane numite pentru îndeplinirea unor atribuţiuni nepolitice. Aceste persoane şi instituţii fără misiune şi responsabilitate politică sunt însă angajate într-o vastă operaţiune de discreditare a Parlamentului", a declarat acesta, la Liga Aleşilor Locali ALDE.

La finalul evenimentului, Tăriceanu a nuanţat afirmaţia, adăugând faptul că, în prezent, în România se remarcă existenţa unei situaţii care "excede complet cadrul democratic şi constituţional" şi că, în opinia sa, "aceste lucruri nu pot să rămână pur şi simplu marcate de nepăsare şi indiferenţă".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Asemenea derapaje şi greşeli grave trebuie, după părerea mea, să facă obiectul unei anchete. Probabil, întâi la nivelul Parlamentului, într-o comisie parlamentară de anchetă, şi aceasta va putea să decidă mai departe. Dacă astfel de derapaje rămân nesancţionate, şi pe viitor se pot repeta aceleaşi grave greşeli. (...) În modul în care s-au desfăşurat lucrurile în noiembrie 2015 este evident că au intrat în această acţiune nu forţele politice, ci forţe obscure, într-o manieră netransparentă şi care au distorsionat procesul democratic în România", a mai spus Tăriceanu.