Doamne din înalta societate, la apogeul dezmățului. Băutura le-a făcut să-și piardă mințile: s-au tăvălit pe jos și și-au ridicat poalele în cap

Doamne din înalta societate, la apogeul dezmățului. Băutura le-a făcut să-și piardă mințile: s-au tăvălit pe jos și și-au ridicat poalele în cap

Situație dezastruoasă la Festivalul Aintree din Liverpool unde patru cai au murit în timpul curselor, în vreme ce snobii împopoțonați în haine de lux și cu bijuterii scumpe se prăbușeau la pământ din cauza cantității exagerate de alcool cu care se adăpaseră.

Fotografii ale orgiilor bahice organizate în aer liber și având în prim plan mai ales reprezentante ale sexului frumos fac înconjurul lumii. Ipostazele în care au fost surprinse acestea nu sunt deloc onorabile, dimpotrivă, multe dintre protagoniste, când se vor trezi din beție, vor face orice ca să dispară de pe siteurile agențiilor foto sau din rețelele de socializare.

Cursele de cai au fost televizate și, potrivit The Guardian, au fost urmărite de peste 600 milioane de oameni de pe întreg mapamondul.

Mulți dintre telespectatori și-au manifestat public oroare în ce privește comportamentul celor prezenți în arenele în care se desfășurau cursele.  Beth Hinton-Lever, 22 de ani, din Liverpool spune că Ziua Femeii de la Aintree (unul din cele mai importante momente ale festivalului) pur și simplu face de râs Liverpool-ul. ”Nu vezi așa ceva în altă parte, fie că este vorba de curse de cai sau de alte sporturi. Oamenii au început să creadă despre noi că suntem doar niște bețivi care ne prăbușim unii peste alții, cu fustele în cap, cu sânii pe afară...”, a precizat tânăra, supărată și pe media care accentuează aceste manifestări deși nu sunt definitorii pentru ce se întâmplă în cadrul festivalului respectiv.

Ne puteți urmări și pe Google News