Am trecut la ORA de VARĂ. Specialiștii trag un semnal de alarmă: MODIFICAREA orei poate avea consecințe DRAMATICE

Am trecut la ORA de VARĂ. Specialiștii trag un semnal de alarmă: MODIFICAREA orei poate avea consecințe DRAMATICE

În 2016 trecerea la ora de vara s-a făcut în noaptea de 26 spre 27 martie. Asta înseamnă că 27 martie este cea mai scurtă zi din an şi că românii au dormit cu o ora mai puţin. Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în ţările membre ale Uniunii Europene şi se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie. Cei mai mulți dintre oameni nu sunt afectați psihic de acestă schimbare, dar există un procent destul de ridicat de persoane pe care trecerea la ora de vară le afectează negativ.

Odată cu modificarea orei, diferența față de timpul universal (GMT) va fi de trei ore. În restul anului, diferența orară față de ora meridianului Greenwich (GMT) este de două ore. Trecerea la ora de vară este o practică în majoritatea ţărilor din Europa, Asia, America şi Nordul Africii, pentru a fi folosită mai eficient lumina naturală. În România, regula trecerii la ora de vară se aplică în mod constant din 1979.

Ora de vară este valabilă până în ultimul weekend din octombrie, adică până la 30 octombrie 2016.

Trenurile de călători au plecat din staţii după ora de iarnă până la ora 3:00. După trecerea la ora de vară, trenurile au plecat din staţii la orele programate. Astfel, trenurile de călători care erau în trafic la ora 03.00, care a devenit ora 04.00, vor avea întârzieri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin introducerea orei de vară, s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale. 

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00:00, şi prima duminică din octombrie, ora 01:00. Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie.

Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.

În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar, în 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE. Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei. Schimbarea, însă, nu este simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar. În unele țări, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.

Potrivit cercetătorilor din SUA, organismul uman se adaptează foarte greu la ORA DE VARĂ, schimbarea perturbând ceasul biologic. Cele mai afectate persoane, matinalii.

De asemenea, se pare că şi riscul de infarct creşte cu 10%, pentru că trecerea la ora de vară ar afecta negativ inima. Asta susţin cercetătorii englezi, într-un studiu publicat în New England Journal of Medicine. Se pare că riscul de infarct miocardic creşte mai ales în săptămâna de după schimbarea orei. Odată cu trecerea la ORA DE VARA creşte şi rată sinuciderilor în rândul bărbaţilor. Medici din Australia susţin acest lucru. Fenomenul se manifestă timp de mai multe săptămâni după trecerea la ORA DE VARA.

Activitatea sistemului nervos empatic este accelerată. Putem avea tulburări de ritm cardiac și variații ale tensiunii arteriale. Creșterea orelor de lumină influențează dispozițiile noastre. E foarte posibil ca, în urma acestei deteriorări a calității și cantității somnului să ne concentrăm mai greu, să fim mai puţin vigilenţi”, a declarat pentru digi24.ro psihologul Cristina Fulop.

Cristina Fulop a explicat că, într-o săptămână, organismul uman se adaptează acestei schimbări, cu condiția să fie respectate orele de somn și de masă. Sportul, de asemenea, are un rol important. „Cu cât avem un stil de viaţa mai sănătos, cu atât orice schimbare ne va influenţa mai puţin”, a mai spus specialistul.

Trecerea la ora de vară reprezintă un stres suplimentar şi un disconfort psihologic şi fiziologic, întrucât oamenii trebuie să se trezească mai devreme, deşi se vor culca la fel de târziu, a declarat pentru News.ro și preşedintele Colegiului Psihologilor, Mihai Aniţei.

Multe ţări au renunţat la acest sistem, pentru că beneficiile nu sunt atât de mari încât să merite să supui populaţia la un stres în plus. Scularea cu o oră mai devreme înseamnă un stres suplimentar, pe lângă ceea ce avem. Este un disconfort psihologic şi fiziologic, ni se ia din timpul de odihnă”, a arătat preşedintele Colegiului Psihologilor din România.

Mihai Aniţei a mai spus că oamenii vor fi „moleşiţi, obosiţi, mofluzi sau chiar nervoşi, pentru că nu s-au odihnit suficient”.

„Vor bea mai multă cafea şi mai devreme, ca să se trezească. Nu cred că nivelul beneficiilor este pe măsura efortului organismului”, a adăugat profesoul Mihai Aniţei.

El spune că organismul se poate adapta la noul sistem și după câteva săptămâni. Specialistul a exemplificat cu disconfortul creat de deplasările pe alte continente, unde diferenţa de fus orar este mare. „Gândiţi-vă şi la perioadele în care plecăm în America, Noua Zeelandă, Japonia sau Islanda. Atunci şocul este şi mai mare. Dacă suntem obligaţi să rămânem mai mult timp, organismul se va adapta într-un final, dar va fi şi mai greu”, a precizat profesorul Aniţei.