Alertă meteo, vremea schimbă registrul! ANM a emis o INFORMARE de ploi şi vijelii

Alertă meteo, vremea schimbă registrul! ANM a emis o INFORMARE de ploi şi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări, până marţi dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 28 august, ora 13:00 - 29 august, ora 3:00, în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi izolat 30 - 40 l/mp, relatează Agerpres.  

În după-amiaza zilei de luni, 28 august, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35 - 36 de grade Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News