Dodon i-a prezentat un "RAPORT de ACTIVITATE" premierui RUSIEI

Dodon i-a prezentat  un "RAPORT de ACTIVITATE" premierui RUSIEI

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu se dezminte şi se laudă cu o nouă probă că e rusofon din adâncul sufletului. El i-a prezentat luni un "raport de activitate" premierului rus, Dmitri Medvedev, cu care s-a întâlnit la Summit-ul Organizaţiei Cooperării Economice a Marii Negre de la Istanbul.

O secvenţă video din cadrul întrevederii celor doi oficiali a fost postată de Ion Ceban, consilier al preşedintelui Dodon relatează portalul Deschide.md..

Igor Dodon a evocat cu această ocazie "progresele" obţinute în urma întrevederii din ianuarie 2017 cu Vladimir Putin la Moscova.

"Vreau să vă anunţ că referitor la subiectele discutate cu Vladimir Vladimirovici, la începutul lunii ianuarie, am înregistrat progrese vizibile atât la capitolul export, cât şi în ceea ce priveşte politica migraţională. Deja avem rezultate concrete. În primele trei luni exportul (Republicii Moldova) în Federaţia Rusă a crescut cu 42%', a menţionat Dodon.

Preşedintele Republicii Moldova i-a mulţumit premierului rus pentru ajutorul acordat imigranţilor moldoveni, subliniind că deja "câteva zeci de mii de moldoveni" şi-au perfectat actele în scopul legalizării şederii lor pe teritoriul Federaţiei Ruse.

La rândul său, Dmitri Medvedev a declarat că există posibilitatea de a rezolva mai multe probleme care au existat pe parcursul ultimelor ani.

Igor Dodon participă luni la cel de-al 25-lea Summit al şefilor de stat şi de guvern al OCEMN la Istanbul. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon a scris ca Republica Moldova este interesată de participarea în activităţile OCEMN, în special în domeniile comerţ, energetic, educaţiei, culturii, ştiinţei, dar şi al luptei cu terorismul şi combaterii traficului de persoane.