Şerban Nicolae: „Amendamentele la Legea Graţierii NU vizează COLEGI DIN PSD!”

Şerban Nicolae: „Amendamentele la Legea Graţierii NU vizează COLEGI DIN PSD!”

Senatorul social-democrat Şerban Nicolae a declarat luni că nu s-a gândit la colegii săi din partid atunci când a propus amendamentele la proiectul de lege privind graţierea şi, de asemenea, a precizat că a făcut aceste amendamente din proprie iniţiativă, fără să fie necesară o discuţie pe această temă în PSD.

"Când faci o lege nu ai cum să te gândeşti la cineva, pentru că există şi reversul. Aşa cum unii se gândesc la o lege să nu scape Ionescu, ar însemna că ceilalţi se gândesc la o lege cum să fie condamnat Ionescu, ceea ce e la fel de greşit din punctul meu de vedere. Raţionamentul ăsta rudimentar este superficial şi este foarte-foarte politicianist, el este practic expresia a ceea ce eu am numit în faţa Curţii Constituţionale "analfabetism profesional". (...) Dacă aveam girul partidului aş fi făcut o propunere în numele grupului parlamentar al PSD. Din punctul meu de vedere, este stupid să tot invocăm girul partidului pentru amendamente care sunt supuse dezbaterii. Pot să discut în partid decizii, dar subiecte de dezbatere este deja penibil. E adevărat că unii s-au învăţat să nu aibă drept la opinie, să nu aibă niciodată o părere proprie, să se ascundă sub decizia politică, dar aici nu e vorba de decizie, sunt subiecte în discuţie, sunt subiecte în dezbatere, sunt teme care fac obiectul acestei analize în comisie", a afirmat Şerban Nicolae.

Parlamentarul, lider al grupului PSD din Senat, a precizat că a făcut propuneri în mod formal, iar acestea sunt la comisie şi vor fi analizate în cadrul dezbaterii care va avea loc marţi.

"Dacă deranjează chiar şi dezbaterea e foarte greu să mai argumentezi ceva, pentru că vin unii care spun că ei au deţinut tot adevărul, l-au confiscat, sunt unicii deţinători ai acestuia şi atunci toată discuţia este inutilă", a spus Şerban Nicolae, care şi-a exprimat regretul pentru faptul că o parte a presei lansează speculaţii înainte de dezbaterea publică.

Senatorul PSD a subliniat că aduce amendamentele sale la cunoştinţa opiniei publice şi celor care l-au votat odată cu dezbaterea şi a precizat că în acest moment nu se votează nicio lege în acest sens.

"Din punctul meu de vedere, să nu discutăm despre aceste teme pentru că ele ar fi tabu, pentru că cineva îşi asumă o atitudine tranşantă în care toţi puşcăriaşii trebuie să moară în puşcărie, România trebuie să plătească zeci de milioane de euro despăgubiri, doar pentru ca cineva să se simtă bine sau să se simtă util societăţii, eu cred că nu aşa se lucrează într-o societate", a punctat Şerban Nicolae, citat de Agerpres.