Peste 70.000 de persoane îngheață de frig, fără lumină, în Banat

Peste 70.000 de persoane îngheață de frig, fără lumină, în Banat

Aproape 140 de localități din vestul României sunt, de peste week-end, fără curent electric. În urma căderilor masive de zăpadă, liniile de înaltă tensiune au cedat, cel mai afectat, numeric, din acest punct de vedere, fiind județul Caraș Severin, cu 57 de localități afectate total sau parțial de lipsa de electricitate. Urmează Timișul, cu 49 de localități, și Aradul, cu 32. În total, aproximativ 70.000 de persoane îngheață de frig, fără lumină în Banat, conform raportărilor Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din cele trei județe.

În timp ce în vestul țării ajung echipe de la Enel Munternia și Dobrogea pentru a-și ajuta colegii să remediexze problemele, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, acuză ”lipsa de organizare și precara capacitate de mobilizare în situații de urgență a multinaționalei Enel”.

”Suntem în situația în care avem zeci de mii de cetățeni, școli și spitale fără curent electric, iar compania nu dă semne că înțelege responsabilitatea pe care o are față de societate”, a spus Dobra.

În ultimele 24 de ore, reprezentanții ISU au avut de înfruntat, în Timiș, aproape 200 de situații de urgență, printre care cdegazjări de cicaopic căzuți (167), un stâlp căzut, accidente etc.

De ieri dimineață, de la ora 08,00 și până acum, în județul Caraș-Severin s-au semnalat peste 60 de situații de urgență generate de manifestarea fenomenelor meteo periculoase pentru rezolvarea cărora au intervenit, după caz, ISU CS, IPJ CS, furnizorul de energie, CFR, serviciile voluntare pentru situații de urgență, Poliția locală. Cele mai multe situații semnalate s-au referit la copaci sau stâlpi căzuți și fire de curent rupte.