Toate cardurile de sănătate, inclusiv cele emise înainte de 31 decembrie 2012, vor fi considerate valabile până în 2020. Guvernul a adoptat joi o Hotărâre prin care prelungește valabilitatea cardurilor din rațiuni care țin de economii la bugetul statului.
„Prin prelungirea duratei de valabilitate a cardului până la data expirării valabilităţii certificatului digital necalificat emis de Autoritatea de Certificare a CNAS, se degrevează bugetul de stat pentru anul 2018 - 2019 cu cheltuielile aferente tipăririi unui număr de aproximativ 14,2 milioane carduri naţionale de asigurări de sănătate, precum şi a bugetului FNUASS de cheltuielile aferente distribuirii acestora”, arată Ministerul Sănătății.
În aceeași HG s-a luat decizia ca până la data 1 ianuarie 2019, în situaţia în care în raza administrativ-teritorială a unei case de asigurări de sănătate nu există furnizori care să efectueze unele servicii medicale paraclinice decontate de casele de asigurări de sănătate, casa de asigurări de sănătate poate încheia contract cu furnizori din alte judeţe, respectiv din municipiul Bucureşti. În acest sens, fiecare casă de asigurări de sănătate prezintă spre avizare la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o listă a acestor servicii. Contractele încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizori din alte judeţe, respectiv din municipiul Bucureşti încetează sau se modifică în mod corespunzător pentru acele servicii medicale paraclinice din lista avizată, pentru care casele de asigurări de sănătate încheie ulterior contracte cu furnizori din raza lor administrativ-teritorială.
De asemenea, s-au mai făcut modificări și în ceea ce privește contractele medicilor cu casa de asigurări. Fiecare medic de specialitate din specialităţile paraclinice care acordă servicii medicale de specialitate într-o unitate sanitară din ambulatoriul de specialitate îşi desfăşoară activitatea în baza unui singur contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate.