Frans Timmermans: ”Continuați cursa! Dar nu în direcția greșită!”. Polonia va ieși din UE, după modelul Marii Britanii. Horoscop

Frans Timmermans: ”Continuați cursa! Dar nu în direcția greșită!”. Polonia va ieși din UE, după modelul Marii Britanii. Horoscop

Horoscop Joi, 1 martie 2018, ora 15.30, prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans a susținut o conferință de presă, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, sala Nicolae Titulescu.

 

 

Horoscop Pe 2 martie s-au născut Sam Houston, John Irving, Bedrich Smetana, Jennifer Jones, Mihail Gorbaciov, Karen Carpenter, Slava Zaiţev, Emilia Popescu, Petre Ghelmez.

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii Teodat, Isihie și Nestor.

 

Horoscop Pe 2 martie, în ”Kalendar” este a doua babă! Pe nume Teodora, Barbura sau Sofia. Cine îşi alege această babă şi i se adevereşte, o să fie mai înţelept tot anul, cel puţin aşa spune legenda culeasă de Th. Speranția!

 

Horoscop  Despre Mihail Sergheevici Gorbaciov la http://www.evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor-este-gorbaciov-anticristul-insemnat.html Bun, anul acesta împlinește 87 de ani! Îl ține Dumnezeu, îl ține, ca să vadă cum a pierdut și a stricat lumea prin greșelile lui!

 

„Evenimentul Zilei” din 2 martie 1949, ora 15:32, fusul orar coasta de est, SUA – s-a terminat primul zbor fără escală al unui avion în jurul lumii! El a fost executat de căpitanul USAF  James Gallagher şi de echipajul său compus din 13 specialişti de înaltă calificare. Zborul a durat 78 de ore şi 54 minute, iar avionul, botezat „Lucky Lady”, un Boening B-50, „superfortăreaţă” a trebuit realimentat în aer cu kerosen de patru ori. Ocolul Pământului în doar 80 de ore, nu în 80 de zile, cum spera francezul cu multă imaginație, Jules Verne!

 

Horoscop  2 martie 1988 – o informaţie din ”Jenminjibao”, din China, pretindea că un muncitor de 20 de ani de la centrala termoelectrică din Xinjiang provoacă descărcări electrice ale propriului corp suficient de puternice ca să doboare orice persoană. Ziarul chinez se întreaba dacă, în cazul în care tânărul se însoară, soţia trebuie „legată la pământ”?

 

Horoscop  Dragii mei dragi se întâmplă lucruri. Iată:

 

Horoscop Prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans în vizită în România  Frans TIMMERMANS, prim-vicepreședintele Comisiei Europene (CE), responsabil pentru mai buna legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale, a efectuat o vizită oficială la București, în data de 1 martie 2018.

Înaltul oficial european avea în agendă întâlniri cu dl. Klaus Werner IOHANNIS, președintele României, dl. Călin POPESCU-TĂRICEANU, preşedintele Senatului României, dl. Liviu DRAGNEA, președintele Camerei Deputaților din România, și cu dna Vasilica-Viorica DĂNCILĂ, prim-ministrul României.

De asemenea, prim-vicepreședintele Timmermans s-a întâlnit cu reprezentanți ai sistemului judiciar din România și membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

Joi, 1 martie 2018, ora 15.30, prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans a susținut o conferință de presă, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, sala Nicolae Titulescu.

Din declarație, am reținut: "Au fost realizate atât de multe în ultimii 20 de ani, în ceea ce privește reformarea sistemului judiciar, crearea unui sistem judiciar independent în România. De asemenea, au fost realizate foarte multe în ultimii 7 ani, în ultimii  11 ani, de când România a aderat la Uniunea Europeană, iar MCV a fost activat. Este ca și cum am participa la un maraton și suntem pe ultimele sute de metri.

Mesajul meu, astăzi, este: Continuați cursa! Dar nu în direcția greșită! Nu vă opriți, nu stați pe loc și, în mod clar, nu vă întoarceți din drum!"

 

Horoscop Comisarul european Christos Stylianides a vizitat România.  Înaltul oficial european s-a întâlnit cu dna Carmen Daniela DAN, ministrul afacerilor interne, și cu dl. Raed ARAFAT, secretar de stat. După întâlnire, comisarului pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor i-au fost prezentate echipamentele și tehnica achiziționate cu finanțare europeană de structurile ce aparțin de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Comisarul european Christos STYLIANIDES și ministrul român Carmen Daniela DAN au susținut declarații comune de presă începând cu ora 9.00, joi, 1 martie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Horoscop Turda, pe lista finaliștilor la premiile de mobilitate urbană durabilă   Turda este una dintre cele trei localități aflate pe lista finaliștilor pentru premiile în domeniul planificării mobilității urbane durabile (SUMP – Sustainble Urban Mobility Planning – Awards), distincție acordată pentru performanțe deosebite în respectivul domeniu. Juriul a apreciat pozitiv viziunea clară și inspirată, precum și strategia de finanțare bine structurată, propuse de orașul românesc. Celelalte două finaliste sunt zona metropolitană Manchester (Marea Britanie) și Milano (Italia). Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană marți, 27 februarie.

Alături de premiile SUMP, au fost anunțate și premiile Săptămânii europene a mobilității, ce oferă recunoaștere autorităților locale ce au depus eforturi semnificative în promovarea mobilității urbane durabile. Localitățile de pe lista finaliștilor sunt: Granada (Spania), Praga (Cehia) și Viena (Austria).

Pentru prima dată în competiție a fost inclusă și o categorie ce se adresează localităților cu mai puțin de 50,000 de locuitori, iar localitățile finaliste sunt: Igumenitsa (Grecia), Lindau (Germania) și Tivat (Muntenegru).

Toate localitățile nominalizate au fost selectate de un juriu independent, format din experți în domeniul mobilității și transporturilor. Cele trei orașe câștigătoare vor fi anunțate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Bruxelles în data de 21 martie 2018. Premiile vor fi oferite de comisarul european Violeta Bulc și de directorul general pentru mediu Daniel Callega. 

Săptămâna europeană a mobilității (SEM) are loc anual în perioada 16-22 septembrie, oferind orașelor ocazia de a testa modalități alternative de transport durabil. Prin promovarea alegerii unor astfel de modalități de către cetățeni, se reduce volumul de emisii de carbon, se îmbunătățește calitatea aerului, iar zonele urbane devin locuri mai plăcute pentru viață și muncă.

Ediția 2017 SEM a înregistrat un succes record, peste 2.500 de orașe luând parte la ea.

                                              ⃰    ⃰    ⃰

Horoscop  UE a făcut marea greșeală să înceapă procedua de sancționare a Poloniei, după cum probabil ați fost informați de presa centrală, o imixtiune grosolană în treburile interne. Acest lucru a întărit prestigiul conducerii de dreapta, naționaliste, din Polonia, în rândul propriului popor. De la începutul anului relațiile externe ale Poloniei cu cei doi mari vecini s-au deteriorat progresiv. Mai ales cu Germania. Polonia a expulzat fără tam-tam doi diplomați germani, săptămâna trecută, ca persoane non grata, pentru comportament incompatibil cu statutul de diplomat. Spionaj? Răspunsul a venit din partea UE, pentru că ce este UE decât al Patrulea Reich, o travestire de circ pentru eterna nazistă a Europei. Așa spun gurile rele, eu nu cred! Nu este politic corect! Bună glumă, nu?

Horoscop  În orice caz, sursele mele din Varșovia erau foarte mulțumite că prin prostia UE se dă un motiv Poloniei să poată să iasă de sub ocupația germană, adică din UE. Polonia și-a văzut sacii în căruță. Are o armată puternică, numeroasă și bine înarmată, o Gardă Națională de peste 80.000 persoane, sprijinul lui Donald Trump și o mare dorință de revanșă. Polonia trebuie să țină cu dinții de teritoriile din Vest, luate de la Germania, pe care aceasta din urmă le revendică sub diferite forme, mai ales prin intermediul UE și să ia înapoi teritoriile ocupate în prezent de Bielorusia și Ucraina, moștenitoarele dubioase ale URSS. Nu poate face acest lucru cât timp este în UE, dar probabil că Donald Trump le-a oferit polonezilor ajutor și sprijin. Dacă iese Polonia din UE, Ungaria abia așteaptă, la fel Austria, Olanda, Italia și Finlanda care se pregătesc și ele. Principiul dominoului și urma scapă turma! Cotele musulmanilor nu au făcut decât să grăbească și să precipite sfârșitul UE. Dar ceea ce este evident este lipsa de perspectivă, de viitor și de soluții a UE. Nimeni nu vrea să fie parte la pierdere!

Horoscop Ce au căutat ștabii EU în România, cu, sau fără mărțișoare? Să-i intimideze pe conducătorii noștri iubiți, care oricum, cu supușenie de negri din colonie, abia așteptau să fie intimidați de boierii de la Bruxelles. Mai puțin don’ Liviu, pe el nu-l intimidează nimeni! Și să spună minciunele diplomatice de au înghețat apele! Numai în România se mai ia UE în serios, îmi spun sursele mele de peste tot în Europa. Cu false probleme, ca Schengen, sau MCV.

Sfârșitul UE este mai aproape decât credeam, eu recunosc viitorul când îl văd - iarăși ne găsește nepregătiți! Nu o să se întâmple chiar mâine, dar mâine este o altă zi!

 

 

 

 

                                                  ⃰    ⃰    ⃰

 

horoscop

 

BERBEC  Nu te repezi cu corniţele, amână dacă nu-ţi convine. In prima parte a zilei poţi să ai o mică complicaţie de ordin financiar sau contabil: o factură sau ceva de plătit cu care nu eşti de acord, o cheltuială sau un proiect care nu te încântă, sau altceva de genul acesta. Stelele te sfătuiesc să amâni orice complicaţie fără să dai un răspuns negativ sau să ai o atitudine evident ostilă. În relaţiile amoroase, in familie sau in cuplu nu te lăsa condus numai de propria încăpăţânare, încearca să negociezi şi să afli şi parerea celui drag. Sănătatea este în general bună, dar astăzi protejează-ţi capul de ger, care, în mod tradiţional este de natura zodiei Berbecului.

 

horoscop

 

TAUR  Pe total, poate fi o zi de vineri favorabilă. Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele profesionale. Nimic financiar, nimic speculativ – poate unde banii sunt din ce în ce mai rari. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi pentru că a doua parte a zilei este ceva mai obositoare – poate te duci la sală să tragi de fiare, poate la un spectacol care se prelungeşte! Influenţe astrale puternice te favorizează în ceea ce priveşte sănatatea şi întreţinerea ei. Este o perioadă în care nu trebuie să te laşi descurajat de nerealizări sau de întîrzierea finalizării unor proiecte. Se prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale, fii atent.

 

horoscop

 

GEMENI   Situaţia pare că se îmbunătăţeşte. In perioada acestei zile trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent(ă) la noii furnizori, sau clienţi.  Trebuie să începi să faci economii, fară să-ţi schimbi esenţial felul in care trăieşti – economia este arta prin care obţii maximum de la viaţa. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea inutilă la ger, sau la curenţii de aer. Banii sunt bine aspectaţi – poti valorifica obiectele inutile din caminul tau.

 

horoscop

RAC    Evită enervarea şi stresul printr-o atitudine prevenitoare faţă de colegi daca eşti la serviciu, sau faţă de familie dacă stai acasă. Adica nu te încrunta şi nu strâmba din nas cand îi vezi pe cei care îţi displac. Zâmbeşte cu subânţeles, asta da - este mai bine. De asemenea, este bine să verifici ceea ce ai cumparat si mai ales bonurile, dacă te duci la cumpărături. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ti face noi prieteni! Lasa lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi, vorba veche are dreptate. Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură. Se pare că ai noroc. Atentie insa, norocul este de sticla – cand incepe sa strălucească, se sparge ! Încă mai este ger mare – protejează-ţi in special mâinile.

 

horoscop

LEU     Ia-o mai uşor, nu te ambala peste măsură, că nu este cazul. O veste aşa-şi-aşa îţi îndreaptă atenţia către o relaţie sau o afacere din trecut. Se profilează o zi cenuşie. O poţi înviora cu o masă cu prietenii. Poate plătesc ei, poate nu costa mult, dar o sa te inveseleşti! Leii şi leoiacele trebuie să-şi îndrepte atenţia către asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu pentru ca să evite să fie traşi pe sfoară sau măcar păcăliţi. În mod particular sunt favorizaţi nativii din zodia Leului care desfăşoară activităţi medicale, administrative, filantropice sau religioase. Sănătatea pare bună, atenţie însa la sistemul circulatoriu periferic, încă este ger și Leul, ființă solară, cam suferă de frig...

 

horoscop

 

FECIOARĂ  Călătoriile sunt bine aspectate. Fie că este vorba de o deplasare scurtă sau de o călătorie mai lungă, schimbarea locurilor îţi aduce succes. Zâmbeşte, ţine capul sus şi îmbracă-te bine. Daca vrei să faci parte din elita trebuie să faci eforturi şi să te comporţi ca atare. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Fecioarei să rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi, să negocieze în amănunt sau să rezolve probleme cu autorităţile. Ziua de astăzi este o perioadă propice pentru implicare financiară, investiţii.

 

BALANȚĂ    Un eveniment îţi reţine atenţia. Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil. Dacă consideri viaţa o permanenta confruntare, o luptă şi o provocare în care trebuie sa-ti atingi scopul cu orice preţ atunci eşti înca unul din turmă. Nu te lasa dus de nas de cuvinte mari, nu te lăsa folosit! Perioada favorizează nativii care activează  în transporturi, educaţie şi comerţ.  Banii sunt aspectaţi favorabil. Venituri apar şi din nişte surse mai puţin obişnuite: poate din dividente, poate din valorificarea unor active. Fereşte-te de posibile greşeli sau erori, mai mult gesturi neîndemânatice, la şcoala, serviciu sau în bucătărie. Veşti bune de departe, care te fac sa-ti reajustezi unele proiecte pe termen foarte lung.

 

horoscop

 

SCORPION     Ziua este favorabilă iar aspectele negative nu sunt decât faulturi de joc. Nimic foarte malefic. Pe piaţa stelelor se spune că se creează noi „sindicate” între personaje şi persoane aparent fără nimic în comun, dar care, pe termen lung pot să-ţi intersecteze interesele. Ziua este de asemenea favorabilă nativilor din Scorpion cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică, sau tehnologie.  Gândeşte-te cum să faci lucrurile cum trebuie, cu tragere de inimă, cu suflet, nu-i lăsa pe alţii să-şi bată joc şi să le facă strâmbe. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus. Nu-ţi face griji, viitorul pare că este favorabil.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR  Climatul general de la serviciu şi de acasa este uşor neplăcut şi încordat, tensiunea tinde către cote maxime, dar aproape nimic nu se petrece. Adică niciun eveniment important. Totul pare un imens arc care se comprimă, se comprimă... Din punctul tău de vedere este o perioadă... interesantă. Astepţi să vezi ce se întamplă. Nativii si nativele din Sagetator trebuie să-şi îndrepte atenţia către rude, asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu pentru ca să evite defectele de comunicare. Cineva are nevoie de ajutorul tău. Dar nu doreşte să ţi-l ceară direct. Vezi ce faci!

 

horoscop

 

CAPRICORN   Dimineaţa poţi întâlni o oarecare opoziţie într-o problemă. Nu reacţiona imediat, pentru că situaţia se rezolvă de la sine. Utilizează orele de lumină naturală pentru activităţile curente şi NU te deplasa după căderea întunericului. Vremea melancolică şi cam nesimţită te face sa te iriţi repede. De fapt mai toata lumea este cu capsa pusa şi cu fitilul aprins. Nu spera şi nu ai teamă, ziua trece repede pentru că pe seară ai o întâlnire. Importantă! Poate fi şi o reuniune de familie cam încordată. Atenţie ce şi unde manânci, mai ales dacă ieși, este vineri, in oraş. Banii sunt... cam puţini!

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR    Te găseşti într-o colectivitate favorabilă care îţi  aprobă ideile. Călătoriile nu sunt bine aspectate, rigorile iernii nu iartă. Trebuie să-ţi afirmi autoritatea şi într-o problemă de familie, sau/şi o situaţie cu un prieten. O pierdere, sau ratăcirea unui obiect poate fi evitată. Probabil prin grijă şi atenţie. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv, dar nu exagera. Nu uita ca optimismul este incapăţânarea de a spune ca te simţi bine cand totul in jurul tau merge rau. Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. Familia este bine, sănătoasă, prietenii au problemele lor. Promoveaza cu curaj interesele profesionale. Nu da curs propunerilor rudelor sau partenerilor. Nu astăzi, amână.

 

horoscop

 

PEŞTI    Gândeşte bine înainte de a face sau accepta ceva. Stelele arată că dacă stai bine-merci rezolvi mai multe probleme decât dacă te agiţi!  Sigur, dă şi telefoanele acelea care trebuie, cui trebuie! Anumite amintiri recente şi nu prea, nu-ţi dau pace. Simptomatic pentru zodia ta. Linge-ţi rănile, respiră adînc, uită-te pe sub sprâncene şi dă-i bice : „the show must go on”. In a doua parte a zilei evita singurătatea – nu este oare mai bine sa ieşi cu familia sau cu o prietena la plimbare prin magazine, este vineri, zi de cumpărături rituale săptămânale. Cauţi un confident pe care nu îl găseşti. Oricum totul se află aşa că mai bine mergi să te confesezi la un radio local.

 

horoscop