Președintele Iohannis a găsit întrebările. În 26 mai așteaptă răspunsurile

Președintele Iohannis a găsit întrebările. În 26 mai așteaptă răspunsurile

Anunțarea, de către Administrația Prezidențială, a întrebărilor care vor fi puse la referendumul organizat în 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare a provocat controverse în spațiul public. Opoziția, liberalii în special, au jubilat după anunțul făcut de Administrația Prezidențială. PSD a transmis că este de acord cu întrebările propuse la referendumul consultativ.

„Pentru acestea există un acord cvasiunanim, ele nerăspunzând vreunei controverse din societate. În aceste condiții, referendumul solicitat de președinte pare lipsit de utilitate și va reprezenta probabil o cheltuială nejustificată din banii contribuabililor”, au transmis social-democrații.

Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin „DA” sau „NU” cu privire la următoarele întrebări:

1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

Ne puteți urmări și pe Google News

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Doi foști judecători constituționali, Toni Greblă și Augustin Zegrean, au păreri opuse. Primul spune că plebiscitul are rațiuni electorale, că se încalcă recomandările Comisiei de la Veneția, adică de nesuprapunere a temelor electorale cu cele referendare. Ambii sunt de acord cu un singur aspect: dacă rezultatul referendumului va fi pozitiv la primul punct, va fi necesară modificarea Constituției.