Breaking News. Corneliu Porumboiu, în competiția oficială la Cannes IFF
- Andrei Arvinte
- 18 aprilie 2019, 13:17
„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
Filmul „La Gomera”, semnat de regizorul Corneliu porumboi, a fost inclus în competiția oficială a prestigiosului eveniment care se va desfășura luna viitoare, în perioada 14-25 mai 2019.
„La Gomera”, primul film al lui Corneliu Porumboiu care este realizat și în afara țării, îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Țambrea, dar și pe actorii spanioli Agustí Villaronga, Antonio Buíl și Cristóbal Pinto. Filmările s-au realizat în București, insula La Gomera – Spania și în Singapore.
Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.
„În urmă cu câțiva ani am urmărit un documentar despre „El Silbo”. Acest limbaj fascinant, aflat pe cale de dispariție, redescoperit și folosit din nou pe insula La Gomera, m-a inspirat și motivat să scriu această poveste”, declară regizorul.
„La Gomera”, scris și regizat de Corneliu Porumboiu, are imaginea semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu este responsabilă de direcția artistică.