27 aprilie. Paștele Rohmanilor, al Blajinilor. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 27 aprilie 2020, 06:00
Ai mai multe probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis dacă vrei să împărtăseşti tainele tale. Mai aşteaptă până după 1 Mai!
27 aprilie
27 aprilie. Pștele Rohmanilor, al Blajinilor. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR
Pe 27 aprilie s-au născut Herbert Spencer, Samuel Morse, Ulysses Grant, Edward Gibbon, Walter Lantz, Anouk Aimee, Vasile Aciobăniţei.
În calendarul creştin-ortodox fix, pe 27 aprilie, sunt Sfinţii: Simeon, ruda Domnului, Aristarh, Marcu şi Zinon. În calendarul mobil, folcloric, începe Săptămâna Neagra.
Dar, astăzi, în Lunea Neagră, este Paştele Blajinilor, Paştele Rohmanilor. Se spune Paște și nu Paști, pentru că, la Rohimani, Paștele durează o singură zi. Legenda Paştelui Blajinilor porneşte de la vechea credinţă că Pământul ar fi gol pe dinăuntru şi că ar ascunde acolo o adevărată civilizaţie. A existat în Evul Mediu o adevărată obsesie cu această teorie a conspirației, dar justificată de unele calcule științifice. Densitatea Pământului era mai mică, decât trebuia. Deci, au tras concluzia savanții medievali, Pământul este gol pe dinăuntru! În copilărie am citit și un roman al academicianului Vladimir Antonovici Obrucev, ”Plutonia” scris în anul 1915 în care relata aventurile a trei exploratori ruși care au ajuns în interiorul Pământului, printr-o intrare aflată în Siberia. Și Jules Verne în celebra sa carte ”Călătorie în centrul pământului” descrie o lume subpământeană încremenită în epoca dinozaurilor.
Deci, după ce o se termin tehnoredactarea, o să revăd, mereu cu aceiași plăcere, ”Călătorie în centrul Pământului”, filmul-cult din anul 1959 cu James Mason, Pat Boone și apetisanta Arlene Dahl. Cu părere de rău, trebuie să spun că, celelalte ecranizări nu se ridică nici până la glezna acestei versiuni, ea fiind și cea mai aproape de cartea lui Jules Verne.
Dar, să revenim la Blajini. Legenda spune că Blajinii se trag din seminţia lui Sift, feciorul lui Adam. Fratele mai mic al lui Cain și Abel. Şi ei sunt creştini, dar nu au învăţătură creştinească de la Hristos, ca noi, ci de la Fiul Oii. Sunt nişte oameni foarte buni, evlavioşi şi blajini. Cu toate că sunt foarte mari de stat, nu au arme şi nici nu sar la bătaie. Aşa că nişte lifte spurcate şi păgâne, tătari sau turci, i-au gonit pe săracii creştini de au fugit unde au văzut cu ochii, ei blajini fiind şi nevoind să se războiască, cu toate că ar fi putut. Cum fac blajinii, cei blânzi, cinstiții, oamenii păcii, în ziua de astăzi. Dar nu mai știu intrarea în interiorul Pământului așa că se pustnicesc, la propriu, sau la figurat. Cum a făcut subsemnatul și la propriu și la figurat.
Goniţi de colo-colo, Rohmanii au ajuns la Munţii cei Mari (probabil Caucaz, sau Carpaţi, Balcani?). Acolo, o fecioară tânără şi frumoasă s-a rugat la Fiul Oii, la Miel, să scape neamul ei, chiar de a plăti ea cu viaţa. Apoi nu a terminat de zis, că pe un nor rozaliu a apărut Oaia sub forma Fecioarei. Care nu a zis nimic, doar a zâmbit şi a arătat o peşteră, ceva mai departe. Tot neamul Rohmanilor au ales-o pe fecioară regină şi au intrat în peştera care îi ducea în interiorul Pământului, pe altă lume, plină de vieţuitoare de mirare şi de plante cum nimeni nu mai văzuse.
Rohmanii, blajinii, sunt feriţi de orice păcat şi după moarte merg direct în Rai. Numai o singură dată pe an se întâlnesc cu femeile lor şi stau împreună nu mai mult de o săptămână şi acest lucru cade începând cu Paştele lor.
Apoi ei nu ştiu timpul, nu au zi şi noapte că de acolo nu se vede nici Soarele şi nici Luna. Acolo, în lumea lor subterană, este o lumină caldă şi permanentă, domnind mereu primăvara.
Aşa că noi aruncăm cojile de ouă roşii pe râuri şi ape şi cam după o săptămână ajung cojile în lumea din centrul Pământului. Rohmanii iau de veste şi încep şi ei a sărbători Paştele. Cojile de ouă se transformă în lumea subterană în ouă mari cât să ţină un bărbat cu ambele mâini.
Ei, Rohmanii, ştiu de Crăciun după cojile de nuci, de la cozonaci, pe care le duc râurile subterane în lumea lor.
Nimeni nu mai ştie cum să se ajungă în lumea lor, unde este intrarea!
Ba nu, mint şi vă rog să mă iertaţi! Doar Lupul Şchiop ştie unde este intrarea în lumea Rohmanilor, a blajinilor. Când vrea să se odihnească, îşi lasă colţii cei fioroşi de aur şi blana de lup la intrare şi se transformă într-un căţel alb cu pete, negru şi maron, vesel şi jucăuş. Nici de labă nu mai şchioapătă. Lupul Şchiop se simte bine la blajini, pentru că nu are pe cine să pedepsească, ei, Rohmanii, fiind fără cusur şi păcat!
Dacă ascultaţi cu atenţie pământul, o să auziţi cum Rohmanii lucrează pământul lor, cocoşii lor cântă şi Lupul Şchiop latră voios ca un căţelandru!
De Paştele Rohmanilor tinerii şi fetele făceau frăţii şi surori de cruce, jurăminte pecetluite cu argint consacrat sau chiar cu două cununii. Mătcălăul!
Se fac bucate alese şi se dau de pomană la vecini, de exemplu, pentru Primii Strămoşi şi toată linia lor până astăzi!