Dacă citim paginile de publicitate ale ziarelor, din urmă cu 25 de ani, ne teleportăm pe vremea când televizoarele color erau un lux, iar o Dacie nouă sau o rablă străină costa cât o garsonieră. Cei mai în vârstă îşi reamintesc, iar cei mai tineri află, acum, cam cum arăta piaţa de mică publicitate din 1993 şi care erau priorităţile românilor de acum un sfert de veac. Ce era mai important atunci, o casă sau o maşină?

După 45 de ani de comunism, situaţia locativă nu era o problemă. Aproape toată lumea avea o casă şi un loc de muncă, dar maşini, mult mai puţini. Încă se mai aşteptau câţiva ani ca să-ţi vină rândul să cumperi banala Dacie 1300 sau un ARO mai pricopsit. Sătulă de imaginile alb-negru ale străvechilor televizoare româneşti sau ruseşti lumea se bulucea să cumpere aparate color, noi sau la mâna a doua, unde să poată vedea, în tihnă, primele seriale sud-americane difuzate la noi. Iar preţurile nu erau deloc mici.

 

Un Opel vechi de şase ani, 4.500 de dolari

Răsfoind paginile îngălbenite ale ziarelor, constatăm că o garsonieră confort I sporit, în Titan, se vindea cu 5.000 de dolari şi un apartament cu două camere pe Calea Vitan cu 7.500 de dolari, pe când un Opel Rekord vechi de şase ani se vindea cu 4.500 de dolari, iar un ARO din 1989 cu 5.500 de dolari. Astăzi aceste apartamente valorează cu un 0 în plus! Vorbim de valuta americană că, pe atunci, euro nu se inventase. Asta la Bucureşti, că în partea de vest a ţării marca germană era la putere.

Cei interesaţi de electronice plăteau şi ei un preţ destul de gogonat, un televizor „de marcă” ajungând să coste cât un sfert de garsonieră. Mai exact, un JVC nou costa 800.000 de lei, aproximativ 1000 de dolari, în timp ce o garsonieră din zona Râmnicu Sărat se dădea cu 4.500 de dolari, negociabil. Pentru o evaluare corectă, să amintim că dolarul avea cursul de schimb, în iunie 1993, de 760 lei.

 

Un hectar, intravilan, la Mogoşoaia, 5000 de dolari

Nici piaţa terenurilor nu era neglijată. Cine a investit atunci în terenuri din judeţul Ilfov, pe atunci SAI, adică „Sectorul Agricol Ilfov”, s-a umplut de bani, în numai câţiva ani, după modelul lui Gigi Becali.

Citim că un teren de 10.000 de metri pătraţi din Mogoşoaia, adică un hectar intravilan, costa 5000 de dolari, başca negociabil. Cât o garsonieră în Bucureşti. Astăzi, acelaşi teren ar costa, la preţ de chilipir, peste un milion de euro.

La Domneşti, pe linia de centură, metrul pătrat de vindea cu 5 dolari, iar pe Şoseaua Alexandria, între Bucureşti şi Bragadiru, loc în care azi sunt cartiere rezidenţiale, metrul pătrat de teren, pe un lot de 5.500 mp cultivat cu porumb, era estimat la 1.500 de lei. Adică sub doi dolari!

 

Televizoare vechi, la 75 de dolari bucata, „în orice cantitate”

Piaţa auto era şi ea în plină dezvoltare, dar mai mult cu maşini aduse din vestul Europei, că înafară de obositele noastre Dacii nu se producea niciun alt autorurism în România, că şi Oltcit-ul craiovean era mort şi neîngropat. O dubiţă Volkswagen, veche de opt ani, dar „în stare bună”, era scoasă la vânzare pentru 7500 de dolari. Un Opel din 1982 era evaluat la 3.300 de dolari, iar un BMW de opt ani făcea cât un apartament cu două camere. Mai exact 8000 de dolari.

În ceea ce priveşte televizoarele color şi aparatele video, încă un lux pe acea vreme, preţurile erau fabuloase. Un TV Panasonic, cu diagonala de 66 cm, sigilat, îţi scotea din portofel 750 de dolari, iar un video-recorder JVC, se vindea cu 2.500 de dolari.

Mai ieftin era dacă te mulţumeai cu second-hand-uri. Astfel, la „Angelescu Ltd.” TV-urile vechi se dădeau cu 75 de dolari bucata „în orice cantitate”, dar numai pentru angrosişti.