12% din PIB-ul României, în pericol: Noua Lege RCA îi lasă fără drepturi pe șoferi și lovește grav economia națională
- Nicolae Comănescu
- 13 octombrie 2025, 22:17

Un proiect de modificare a Legii RCA, aflat în dezbatere în Parlament, provoacă revoltă în rândul service-urilor auto, transportatorilor și organizațiilor de protecție a consumatorilor. Noile prevederi ar transfera aproape toate drepturile șoferilor păgubiți către companiile de asigurări, punând în pericol un sector economic care generează peste 12% din PIB-ul României.
12% din PIB-ul României, în pericol: Noua Lege RCA îi lasă fără drepturi pe șoferi și lovește grav economia națională
Potrivit Patronatului Service-urilor Auto (POSA), modificările propuse ar oferi asigurătorilor control total asupra despăgubirilor și reparațiilor auto, permițându-le să stabilească unilateral valoarea daunelor, service-ul unde se face reparația și termenul de plată.
„Prin aceste modificări, mii de service-uri independente riscă să dispară, iar economia României va pierde un sector care contribuie semnificativ la PIB și la fiscalizarea muncii. Nu putem accepta ca piața să fie controlată de câteva companii de asigurări în detrimentul cetățenilor și al concurenței corecte”, au declarat reprezentanții POSA (Patronatul Operatorilor de Service Auto din România).

Sursa foto:Pixabay.com
Legea urmează să intre la vot
Reprezentanții industriei avertizează că aceste prevederi creează un conflict de interese major, interzis în state europene precum Germania. ASF și Parlamentul trebuie să oprească legea, altfel România devine singura țară din UE unde păgubiții RCA nu mai au dreptul să-și aleagă service-ul și nu pot contesta despăgubirea. Legea ar avea efecte devastatoare asupra economiei, afectând direct sectoare conexe: service-uri auto, transporturi, logistică, piese auto și angajații din domeniu, cu un impact estimat la 12% din produsul intern brut.
Legea RCA urmează să intre la vot în Parlament. Dacă proiectul trece în forma actuală, asigurătorii vor decide cât plătești, cât primești și unde îți repari mașina. Patronatele avertizează că măsura ar afecta nu doar drepturile celor peste 8 milioane de șoferi asigurați, ci și stabilitatea unui sector economic strategic pentru România.
Despre POSA – Patronatul Operatorilor de Service Auto din România
POSA este organizația patronală care reprezintă interesele service-urilor auto independente din România. Înființat pentru a apăra drepturile profesioniștilor din domeniul reparațiilor auto, POSA promovează o piață corectă, transparentă și fiscalizată, bazată pe calitate și siguranță pentru consumator. Patronatul luptă împotriva practicilor abuzive din partea companiilor de asigurări și susține dreptul fiecărui șofer păgubit de a beneficia de o reparație completă, conform standardelor tehnice și legale.