Pe 11 septembrie 2001, când a avut loc o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite, doi străini aflați pe unul dintre avioanele deviate de forțele aeriene și-au cunoscut dragostea vieții. „Profitați la maximum de fiecare zi, la maximum”, sfătuiește cuplul care, în prezent, este căsătorit. „Cine știe câte zile mai are cineva de trăit?”

Povestea cuplului care s-a cunoscut pe 11 septembrie 2001, după ce avionul le-a fost deviat

În urmă cu 20 de ani, Nick Marson și Diane Kirschke erau doar niște străini la bordul zborului 5 al companiei Continental Airlines, care călătorea de la Aeroportul Londra Gatwick spre Houston, Texas. După aproximativ patru ore de zbor, căpitanul aeronavei a anunțat că avionul va fi deviat spre Newfoundland, Canada. „Există probleme în spațiul aerian al SUA”, a spus căpitanul, fără a oferi alte detalii.

Nick era un om de afaceri britanic, în vârstă de 50 de ani,  care lucra în industria petrolieră. Se îndrepta spre Texas în scopuri legate de muncă și nu avea nicio idee unde se află Newfoundland. „M-am uitat pe fereastră pentru că m-am gândit că poate nu ne spune adevărul și, de fapt, un motor probabil a luat foc”, a declarat Nick.

La celălalt capăt al aeronavei, Diane a recepționat știrile. O americancă divorțată, care tocmai împlinise 60 de ani, se întorcea dintr-o vizită la fiul ei, angajat al forțelor aeriene SUA, staționat în Anglia. „M-am gândit: Canada - nu am fost niciodată în Canada. Sună ca o aventură”, a relatat Diane.

Era 11 septembrie 2001. În urma atacurilor teroriste de la New York și Washington, spațiul aerian al SUA s-a închis și, în cadrul unei operațiuni numite Operațiunea Panglica Galbenă, peste două sute de aeronave comerciale care se îndreptau spre SUA au fost deviate spre Canada.

Zborul lui Nick și al Dianei a fost redirecționat către Gander - un oraș rural cu o populație de doar 10.000 de locuitori, unde se află un aeroport al cărui trecut ca punct de realimentare pentru avioanele cu motoare cu reacție a lăsat piste care rivalizează cu cele ale unor orașe mult mai mari.

În timp ce Continental 5 se apropia de Newfoundland, Nick a remarcat zeci de avioane aliniate în rânduri. A renunțat la bănuiala că ar fi fost vorba despre o problemă tehnică. „Am fost al 36-lea avion din 38 care a aterizat - deci, în mod clar, nu toată lumea a avut o problemă cu avionul”, a spus Nick.

Când Continental 5 a aterizat, căpitanul le-a spus pasagerilor că a avut loc o operațiune teroristă în SUA și că mai multe avioane au lovit World Trade Center și Pentagonul. „Chiar dacă a sunat îngrozitor, nimeni nu a realizat cât de devastator a fost până ceva mai târziu”, a mărturisit Nick.

În anul 2001, nimeni nu putea citi știrile pe telefonul mobil. Nimeni nu avea internet pe telefonul mobil sau acoperire internațională. Mulți oameni nu aveau deloc dispozitive mobile.

Diane își amintește că era extrem de îngrijorată pentru familia ei din Statele Unite, pe care nu o putea asigura de propria siguranță. S-a confruntat cu această stare de incertitudine mai bine de 24 de ore.

În timp ce avioanele erau blocate pe piste, voluntarii din Gander și din orașele învecinate au livrat alimente și provizii pentru pasagerii din avioane și au pregătit adăposturi improvizate în școli, colegii și centre comunitare din întreaga regiune. Aproximativ 7.000 de pasageri urmau să se cazeze în comunitatea lor, numărul populației din Gander aproape dublându-se. Când călătorilor strămutați li s-a permis, în cele din urmă, să coboare din avion, era deja data de 12 septembrie. Fără bagaje, fiecare pasager a coborât din aeronave.

Au urmat controale din partea forțelor de securitate, însă au fost întâmpinați, în cele din urmă, cu zâmbete. „Au fost atât de prietenoși și deschiși”, a spus Diane despre voluntarii de la Gander. „Pur și simplu ne-au întâmpinat bucuroși. Nu le păsa cine erai, de unde veneai, câți bani aveai în portofel, ce fel de slujbă aveai - aveam doar nevoie de ajutor, iar ei urmau să aibă grijă de noi”.

Prima interacțiune dintre Nick Marson și Diane Kirschke

Nick a fost transportat la un mic adăpost din Gambo, la aproximativ 50 de kilometri de Gander. Câteva ore mai târziu - după un ocol către un adăpost din Gander care era deja plin - Diane a ajuns și ea în același loc. La adăposturi, „oamenii avionului” - așa cum îi numeau locuitorii din Newfoundland pe cei nou veniți - au văzut în sfârșit imaginile îngrozitoare de la televizor, care au făcut înconjurul lumii și au aflat adevărata amploare a evenimentelor ce s-a întâmplat pe data de 11 septembrie.

Voluntarii instalaseră telefoane, iar Diane și-a contactat familia pentru a-i anunța că este în siguranță și a aflat, de asemenea, că toți sunt bine. „Oamenii avionului” s-au aliniat pentru a ridica pături și provizii. În timp ce Diane a primit-o pe a ei, a comentat că mirosea a naftalină.

„Camfor”, a spus o voce în spatele ei, explicându-i motivul pentru care pătura pe care tocmai o ridicase mirosea deranjant. Era Nick. Cei doi au început să stea de vorbă, mai întâi distrându-se pe seama mirosului păturilor. Ulterior, au realizat că ambii se aflau în același avion care se îndrepta spre Texas.

Într-un loc necunoscut - deși foarte prietenos - această coincidență părea ceva de care amândoi urmau să se agațe. „Am întrebat-o pe Diane dacă pot să iau patul de lângă al ei, iar ea a spus: Sigur, de ce nu?”, își amintește Nick.

Toți credeau că sunt căsătoriți. „Nimeni nu mă cunoștea. Puteam să fiu prostuță”

A doua zi, Nick și Diane au ieșit să ia o gură de aer proaspăt. Aveau nevoie de o pauză de la vizionarea constantă a știrilor. „Era prea mult să stai acolo și să privești acele scene oribile la nesfârșit”, a spus Diane. La început, li s-a alăturat un alt cuplu, care ulterior s-a retras. Au rămas doar Nick și Diane.

„Stăteam de vorbă și încercam să facem să treacă timpul, bucurându-ne de compania celuilalt”, își amintește Nick. Pe drum, s-au oprit la un magazin pentru a cumpăra niște sucuri și un preparat din fructe de pădure. Nick a încercat să plătească, dar Diane i-a luat-o înainte. „Ei bine, aveam un motiv ascuns”, a recunoscut Diane, râzând. Îi plăcea compania lui Nick - și s-a gândit că dacă plătește pentru bucate, Nick va rămâne prin preajmă. Își amintește că i se părea interesant și un adevărat gentleman.

În ceea ce-l privește pe Nick, el credea că Diane arată bine și îi plăcea foarte mult să stea de vorbă cu ea. Aveau subiecte comune pe marginea cărora puteau discuta- amândoi divorțați, cu copii adulți și apropiați de familiile lor. Existau diferențe culturale, dar aveau valori comune.

Când s-au întors la adăpost, au constatat că paturile fuseseră temporar evacuate și că a început distracția de seară. Voluntarii din Newfoundland îi inițiau pe „oamenii din avion” într-o tradiție locală cunoscută sub numele de Screech-In - un mod de a-i desemna pe vizitatori „pământeni de onoare”.

Există mai mulți pași în acest proces, printre care se numără și a bea un shot de Screech. Un alt pas este reprezentat de „sărutarea unui pește cod”. Screech, explică Nick, are un gust de „rom jamaican prost”.

Nick i-a cumpărat lui Diane o bere și s-au bucurat de ceremonie - sărutând codul și toate cele. Când a venit rândul Dianei, maestrul de ceremonii a întrebat-o de unde provine. Ea a explicat că locuiește în Texas. Maestrul de ceremonii a trecut apoi la Nick.

„Din ce parte a Texasului ești, amice?”, a întrebat el.

„Oh, nu, sunt din Anglia”, a explicat Nick.

„Ei bine, cum merge treaba?”, a întrebat MC. Nick era confuz.

„Cum funcționează căsnicia ta?”, a clarificat MC, făcând un gest către Diane.

Nick și Diane au explicat că nu sunt căsătoriți - s-a dovedit că toți ceilalți credeau că sunt.

„Vreți să vă căsătoriți?”, i-a întrebat el pe Nick și Diane. Diane a râs. „De ce nu?”, a spus ea, ușor amețită din cauza alcoolului.

Reflectând, în prezent, la acest moment, Diane spune că a simțit libertate într-un loc în care nimeni nu o cunoștea. „Nu trebuia să joci rolul tău obișnuit”, a spus ea. „Nu eram mama copilului meu sau bunica nepoților mei. Nu eram doamna de alături. Nimeni de acolo nu mă cunoștea. Puteam să fiu prostuță dacă voiam”.

Și pentru tot restul serii, răspunsul Dianei i-a stăruit în minte lui Nick.

Următoarea zi, unii dintre localnici i-au dus pe cei care au devenit „onorabili din Newfoundland” într-o excursie la un punct de belvedere local spectaculos, falia Dover. „Este o priveliște frumoasă, la aproximativ 200 de metri deasupra locului unde râul și oceanul se întâlnesc”, a relatat Diane.

Acest loc a luat naștere atunci când două continente s-au ciocnit, cu milioane de ani în urmă, iar mai târziu s-au separat.

Nick purta la el o cameră digitală. Făcuse deja o fotografie a momentului în care pasagerii de pe Continental 5 au debarcat, precum și fotografii ale adăpostului cu paturile sale improvizate. Dar era o singură fotografie pe care și-o dorea cu adevărat din ocolul său spre Newfoundland - o fotografie cu Diane.

„Aveam nevoie de o fotografie care să-mi amintească faptul că nu am visat toate acestea, aceste zile magice, ele chiar s-au întâmplat cu adevărat”, mărturisește el.  Aparatul său de fotografiat nu avea funcție de zoom, așa că a trebuit să se apropie destul de mult pentru a o realiza o fotografie cu femeia pe care dorea să o surprindă pe cameră.

„M-am oferit să mă dau la o parte, pentru că m-am gândit că voia o fotografie a acestui loc pitoresc frumos”, își amintește Diane. „Nu mă interesa priveliștea pitorească”, a recunoscut Nick.

„Am știut atunci că el era interesat de mine și nu de peisaj. Așa că asta a cam schimbat puțin dinamica”, s-a exprimat Diane.

În timp ce admirau priveliștea, atât Diane, cât și Nick s-au gândit la neverosimilitatea întâlnirii lor. „Am avut o viață foarte așezată. Aveam un apartament mic și drăguț. Aveam o slujbă care îmi plăcea și colegi și prieteni”, a spus Diane.

„Niciunul dintre noi nu s-a urcat în acel avion în căutarea unei întâlniri romantice”, a punctat Nick.

Despărțirea. „Am fost... în lacrimi”/„O adevărată depresie”

La cinci zile după ce avioanele au aterizat în Gander, s-a primit un telefon prin care se anunța că avioanele au voie să plece. Autobuzele au adunat pasagerii care fuseseră împrăștiați prin orașele locale. Unul câte unul, avioanele au plecat.

„Ne-am urcat în autobuzul școlar și ploua”, își amintește Diane. „Eram puțin supărată pentru că îi lăsam pe acești oameni minunați - și ajunsesem să îi cunosc pe ei și pe copiii lor, și fuseseră atât de drăguți cu noi - știam că nu îi voi mai vedea niciodată. Și probabil că nici pe Nick nu aveam să-l mai văd vreodată. Așa că am fost... în lacrimi”, mărturisește Diane.

Nick, așezat lângă ea, și-a dat seama că avea lacrimi în ochi. Și-a pus brațul în jurul ei și a sărutat-o pe frunte.

„M-am gândit că aceasta este șansa mea”, își amintește Diane. „Așa că l-am sărutat”. În zborul lor spre Texas, Nick și Diane au stat unul lângă altul.

Nick a rămas în Houston pentru câteva zile, pentru a se asigura în legătură cu ultimele detalii legate de locul de muncă. Seara, Diane l-a scos la masă la unul dintre restaurantele ei preferate, iar înainte ca Nick să plece au făcut schimb de adrese de e-mail și numere de telefon.

„A fost foarte dificil să zbor singur înapoi în Anglia. A fost o adevărată depresie emoțională”, a spus Nick.

Un nou început. „Cine ar putea lupta împotriva destinului?”

Întorși în țările lor de origine, Nick și Diane s-au luptat să se obișnuiască cu faptul că s-au îndrăgostit de cineva în contextul unor evenimente atât de devastatoare. Au păstrat legătura constant, își scriau e-mailuri lungi despre cum se simțeau și despre viețile lor de la părți opuse ale Atlanticului.

În octombrie 2001, Nick și-a convins biroul că trebuie să se întoarcă la Houston pentru a verifica un proiect de lucru. „Trebuia să mă asigur că Diane era cu adevărat persoana pe care mi-o aminteam și că nu o brodasem puțin în mintea mea”, spune el.

Ea era - și vizita a clarificat amândurora că își doreau să fie împreună. O lună mai târziu, la începutul lunii noiembrie 2001, Nick a sunat-o pe Diane.

„I-am spus că eram în genunchi”, spune el. A cerut-o în căsătorie. Încântată, Diane a spus da.

„Am simțit că asta era menit să fie”, dezvăluie Diane, astăzi. „Cine ar putea lupta împotriva destinului?”

Cei doi au început să își planifice viitorul împreună. Diane și-a vândut apartamentul și a cumpărat o casă mai mare, iar în luna decembrie a aceluiași an, Nick a convins compania pentru care lucra în Anglia să îl transfere în Houston.

În martie 2002, Diane l-a prezentat pentru prima dată pe Nick familiei sale. Diane spune că și ei s-au îndrăgostit rapid de el- toți cei dragi au fost surprinși, dar i-au susținut.

La exact un an după ce se cunoscuseră, Nick și Diane s-au căsătorit în propria locuință din Houston.