Arestarea mareşalului Antonescu şi ieşirea României din războiul împotriva Naţiunilor Unite au fost transformate de regimul comunist în „revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistăşi antiimperialistă”.

România întorcea pe 23 august 1944 armele împotriva Germaniei naziste, în urma arestării mareşalului Ion Antonescu la ordinele Regelui Mihai. Prima aniversare a zilei de 23 august, în 1945, a stat sub semnul grevei regale, ca atare Regele Mihai nu a participat la paradă. Din anul 1948, după abdicarea Regelui, 23 august a devenit zi națională. Partidul Comunist începuse o puternică campanie propagandistică de legitimare, iar sarbătoarea de la 23 august avea un rol central. Se sărbătorea „ziua eliberarii României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”, cu defilari ale oamenilor muncii sub portretele lui Marx, Lenin si Stalin.

În prima parte a perioadei comuniste, sărbătoarea de 23 august era eclipsată de 1 mai, Ziua Muncii. În anii ’60 ambele zile erau prilej de mare sărbătoare. Abia în anii ’70 ziua naţională s-a impus ca importanţă.

Insurecţia s-a transformat în revoluţie

Pe măsură ce Partidul Comunist şi regimul lui Nicolae Ceaușescu au început să se detaşeze tot mai mult de Moscova, semnificaţia zilei de 23 august s-a schimbat. „Insurecția armată antifascistă” a devenit “revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”. Până în 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare fast, cu demonstraţii militare şi coloane de oameni ai muncii, tineri, elevi şi copii, cu steaguri ro- şii ale Partidului Comunist şi tricolore, şi cu enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Nebunia a început după vizita în Coreea de Nord

Cele mai multe defilări au avut loc pe Bulevardul Aviatorilor. După vizita lui Nicolae Ceauşescu în Coreea de Nord, în 1971, cultul personalităţii acestuia a început să rivalizeze cu al tovară- şului Kim Ir Sen. La defilarea din acel an au participat în jur de 150.000 de oameni, iar în tribuna oficilă s-au aflat peste 1500 de membri de partid şi invitaţi străini.

Zeci de mii de oameni participau la spectacole grandioase, cu coregrafii complicate. După paradă, participanţii serveau mici și bere din belşug. La tonete se mai găseau eugenii şi Pepsi. Toată lumea abandona recuzita pentru paradă şi se repezea să bea şi să mănânce.

Prima serbare de 23 August

Primul 23 august s-a sărbătorit în 1945. În fotografii apar liderii comunişti ai vremii, Gheorghe Gheorghiu Dej, Ştefan Voitec, L.Rădăceanu, Ştefan Nicolau, Mihai Ralea, Lucreţiu Pătrăşcanu, Teohari Georgescu etc., asistând la defilarea trupelor din Piaţa Palatului. Purtau încă joben, frac, redingotă. În curând aveau să treacă la şepci şi costume gen salopetă. Până în 1948, comuniştii nu ascundeau rolul major al Regelui Mihai în lovitura de stat, dar îşi dădeau lor mult mai multă importanţă decât au avut în realitate. „PCR… Acesta a exagerat rolul său la 23 august, ignorând în mare parte rolul regelui care a fost fundamental”, recunoştea Ştefan Andrei, fost ministru de externe sub Ceauşescu.

Ultimul 23 August al lui Dej

Pe 23 august 1964 se împlineau 20 de ani de la „eliberarea României de sub jugul fascist“, iar Nicolae Ceauşescu, în calitatea lui de secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, a fost desemnat să organizeze manifestările. Parada militară principală s-a desfăşurat în în Piaţa Aviatorilor. În tribuna principală au luat loc 3.500 de oameni. După sunetul trompetei, generalul Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate, şi generalul Ionel Gheorghe au trecut în revistă trupele care au prezentat onorul. S-au tras 21 de salve de tun. După care a început parada propriu-zisă. În amintirea soldaţilor morţi în cel de-al Doilea Război Mondial, s-au depus coroane la Monumentul Eroilor, la Monumentul de la Academia Militară şi la cimitirele din provincie.

“Două decenii de artă scenică socialistă”

În apropierea Casei Scînteii s-a inaugurat „Expoziţia realizărilor economiei naţionale a RPR”. Dramaturgii au vernisat expoziţia „Două decenii de artă scenică socialistă”. În Parcul Herăstrău s-a deschis expoziţia „Oraşul Bucureşti la a 20-a aniversare a eliberării patriei noastre”, organizată de Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti. La Sala Dalles, Muzeul de Istorie a Partidului a amenajat un spaţiu de 5.000 de metri pătraţi, cu panouri şi vitrine despre activitatea comuniş- tilor până la întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Pe scena Sălii Palatului s-au produs 3.000 de artişti populari, rapsozi, dansatori, instrumentişti, selectaţi dintre cei 700.000 de participanţi la întrecerile artiştilor amatori din ţară. „Scînteia”, ziarul CC al PMR, remarca „în mod deosebit”: corurile întreprinderilor „Republica”, „23 August”, „Direcţia Regională CFR-Bucureşti”, şi Combinatului Siderurgic Hunedoara. Spectacolul s-a încheiat cu cântecul „Glorios partid”, compus de Mircea Neagu.

„Să nu-i îndopăm de mâncare”

Seara, conducerea de partid şi de stat a oferit o recepţie în parcul Palatului Snagov. Gheorghiu-Dej, care avea să moară pe 19 martie 1965, le indicase tovarăşilor săi, într-o şedinţă a Biroului Politic din 29 iunie 1964, să organizeze ceva „mai sobru, cult, inteligent”. Aşa că meniul a fost uşor. „Să nu-i îndopăm de mâncare” propusese el. „Numai un singur lucru să nu dăm voie, să nu se facă baie în bazin”, a mai spus Dej.

Arestarea mareşalului Antonescu povestită de Regele Mihai

La jumătatea lunii august 1944 Armata Roşie a ajuns pe Prut. Pe 19 august porneşte ofensiva, iar a doua zi străpunge linia frontului la sud de Iaşi. Gruparea din jurul Palatului care dorea întoarcerea armelor a decis, într-o întâlnire conspirativă care a avut loc la Buftea în 20 august, ca să facă o ultimă încercare de a-l convinge pe Ion Antonescu să scoată România din război pe 26 august. Aveau ca plan de rezervă, în caz de refuz, arestarea mareşalului. Cum lucrurile s-au precipitat, Ion Antonescu a fost chemat la Palatul Regal pe 23 august, la ora 15, sub pretextul unui Consiliu de Coroană. Mareşalul a mers împreună cu numărul doi din guvern, Mihai Antonescu. După două ore de discuţii, Ion Antonescu a refuzat scoaterea României din război.

„Mareșalul a refuzat net”

Ce a urmat a povestit Regele Mihai, în 1991, într-o convorbire cu Mircea Ciobanu: „L-am convocat pe Antonescu după-amiază, pentru ora patru. El a întârziat. Așa proceda de obicei. Mihai Antonescu a venit la timp. I-am primit în salon împreună cu generalul Sănătescu, șeful Casei Militare. Cât timp a durat discuția, un ceas, un ceas și mai bine, am încercat și eu și Sănătescu să-l facem pe Mareșal a înțelege că războiul nu mai poate fi continuat în direcția aceea și că trebuie să procedeze la un grabnic armistițiu. Chiar și Mihai Antonescu a încercat același lucru. Mareșalul a refuzat net”.

„Cum, să plec eu și să las țara pe mâna unui copil?”

Pe lângă faptul că mareşalul îşi dăduse cuvântul de onoare lui Hitler că rămâne cu Axa, Ion Antonescu mai avea un motiv, potrivit Regelui: „La un moment dat, întorcându-se spre Sănătescu a spus: «Cum, să plec eu și să las țara pe mâna unui copil?» 

Cred că el își închipuise că sunt același copil pe care l-a cunoscut venind întâia oară la Palat. În anul acela, nici un om de vârsta mea (22 de ani – n.r.) nu mai era tânăr. Trebuie să adaug că grupul nostru prevăzuse și ipoteza refuzului său. Iar el a înțeles că retragerea armatei de pe frontul de est va avea ca urmare însăși retragerea lui din viața politică a țării. Poate aceasta ar fi fost cea dintâi consecință a colaboră- rii cu grupul nostru. Noi însă nu proiectasem un asemenea pas. Se vede că el la asta s-a gândit când a spus că nu poate lăsa țara pe mâna unui copil. Sănătescu îl avertizase doar că refuzând să iasă din alianța cu nemții ne obligă să alcătuim un guvern capabil de o asemnea hotărâre. De ce să-l fi arestat? Ipoteza refuzului ni se păruse, cu multe zile înainte, imposibilă. Aveam în rezervă o mică echipă de trei subofițeri și un căpitan din garda regală, pregătită să intervină în cazul refuzului și să-l aresteze. Unii spun că și acceptând condițiile noastre, Antonescu ar fi fost arestat. Categoric, nu. Înțelegând cursul lucrurilor, altul ar fi fost și destinul său; ar fi însemnat că înțelege momentul pe care-l impusese realitatea istoriei.

De ce să-l fi arestat?

După mai bine de un ceas fără nici un rezultat, am spus: ‘Dacă lucrurile stau așa, atunci nu mai rămâne nimic de făcut’. O frază parolă. Și atunci s-a deschis ușa, în salon au intrat cei patru. Pe căpitan îl chema Anton Dumitrescu. Unul dintre subofițeri, Dumitru Bâlă, era de mai multă vreme lângă minetrăiește și acum. Numele celorlalți nu mi le mai amintesc. Au intrat, deci, au salutat și s-au apropiat de Antonescu. Căpitanul i-a spus să-l urmeze și a pus mâna pe brațul lui. Antonescu a devenit dintr-odată țeapăn, s-a întors spre Sănătescu și l-a întrebat «Ce înseamnă asta?». Sănătescu a avut atunci un moment de ezitare și a vrut să ia mâna lui Dumitrescu de pe brațul Mareșalului. Când am văzut asta am plecat.

„Mâine o să fiți toți executați!”

Avusesem destule neînțelegeri cu Antonescu, dar nu-mi făcea nicio plăcere să asist la scena arestă- rii lui. Dându-și seama că acest moment de derută ar putea să se dilate și să compromită, în final, întreaga acțiune, aghitonatul meu, Emilian Ionescu, care privea totul de lângă ușă, a strigat «Executarea!» Acestui om, care nu și-a pierdut prezența de spirit, îi datorăm mult. Cei trei l-au luat și au pornit cu el spre ușă. Când să urce treptele, Antonescu s-a întors către ei și le-a spus: «Mâine o să fiți toți executați!» și a scuipat în fața ofițerului. L-au dus sus, la primul etaj. Eram în Casa Nouă din spatele Palatului și l-au închis în cameraseif, acolo unde tatăl meu își ținuse colecția de timbre. Colecția fusese luată și acum camera era disponibilă”. Seara, Regele Mihai a intrat într-o cameră specială unde a înregistrat Proclamația către țară, ce urma să fie difuzată la radio. Începând cu ora 22.12, s-a transmis la radio Proclamația către țară.

Coposu despre rolul comuniştilor

Partidul Comunist a fost reprezentat în evenimentele de la 23 august de avocatul Lucreţiu Pătrăşcanu şi de Emil Bodnăraş, agent GRU - „Directoratul principal de spionaj” al Armatei Roşii. Rolul lor a fost important în evoluţia realizării planului, însă nu la dimensiunea pretinsă de regimul comunist.

Într-un interviu acordat corespondentului Associated Press Margaret Tayer, pe 20 august 1945, dar nepublicat, Corneliu Coposu a vorbit despre rolul comuniştilor în actul de la 23 august: „Dl. Iuliu Maniu a tratat cu diferiţi reprezentanţi ai Partidului Comunist. După cum se ştie, la 20 iunie 1944, Partidul Comunist Român a intrat în Blocul Naţional Democrat, constituit din Partidul Naţional-Ţărănesc, Partidul NaţionalLiberal, Partidul Social-Democrat şi Partidul Comunist. Acest Bloc a desfăşurat activitate comună, a realizat răsturnare şi a girat guvernul de armistiţiu, constituind în comun două guverne successive (…) Dl. Iuliu Maniu (însoţit de mine) s-a prezentat la Palat în zorii zilei (24 august 1944 – n.r.), în jur de ora 4. Acolo am aflat că în jurul orei 2, cei arestaţi au fost predaţi de Dl. General Sănă- tescu, unei echipe conduse de Dl. Emil Bodnăraş, ca să-i ascundă, sub pază, iar D-sa, cum am aflat mai târziu, i-a închis la locuinţa sa clandestină din str. Vatra Luminoasă, la Dna. Niculescu, de unde au fost apoi ridicaţi de sovietici”.

Antonescu, mulţumit că nu s-a vărsat sânge

În septembrie, Emil Bodnăraș l-a dus pe Traian Borcescu şeful Secţiei a II-a Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii, director general-interimar al Serviciului între 23 şi 26 august 1944, în vila din vatra Luminoasă, unde erau încchiși Ion Antonescu și colaboratorii săi. „Toți erau mulțumiți de modul în care erau tratați. Ion Antonescu era mulțumit că actul de la 23 august s-a făcut fără vărsare de sânge și regreta că nu m-a avansat încă din toamna anului 1943”, scria Borcescu într-o notă informativă. 

Cântecul de lebădă al Ceauşeştilor

În 1989, parada de 23 august a fost una dezlânată, după cum îşi amintea Pantelie Tuțuleasa, fost operator de film al familiei Ceaușescu. „În acea vară, programul lui Ceaușescu fusese foarte încărcat, era mult pe teren. Ceea ce mi s-a părut destul de ciudat este că, pentru prima oară, parada comunistă de 23 August nu a mai avut loc în Piața Aviatorilor, ori pe Stadionul 23 August, ci pe Cheiul Dâmboviței, ca să zic așa! A fost improvizată o tribună la Casa Radio. Această clădire trebuia să găzduiască Muzeul Național de Istorie și era supranumită sora mai mică a Casei Poporului”, povestea Tuțuleasa.

„A fost un 23 August ciudat. Elena Ceaușescu părea foarte obosită, el părea fără chef și nu a mai avut o cuvântare atât de lungă, parcă nici ovațiile nu au mai avut amploarea celor de altădată. Pot spune că, la acel 23 August din 89, el a avut pentru ultima oară rolul principal, la ultima paradă dedicată oamenilor muncii”. “Grandioasa demonstratie a oamenilor muncii” a început cu intonarea Imnului de Stat al RSR, apoi au defilat unităţile militare, gărzile patriotice, pionierii, Crucea Roşie şi sportivii, iar totul s-a încheiat cu imnul Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste (“E scris pe tricolor Unire”).