Un copil de opt ani a INCENDIAT mai multe mașini. Ce se va întâmpla cu el
- Otilia Luca
- 10 noiembrie 2014, 16:31
![Un copil de opt ani a INCENDIAT mai multe mașini. Ce se va întâmpla cu el](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2014/11/un-copil-de-opt-ani-a-incendiat-mai-multe-masini-ce-se-va-intamp.jpg)
Un copil de opt ani, surprins sâmbătă în flagrant delict, este suspectat că a incendiat mai multe maşini în localitatea Perols, din Franța
Băiatul a fost reţinut sâmbătă dimineaţă de poliţie, când se pregătea să dea foc unei maşini parcate în localitatea unde locuieşte. "Tratăm cu foarte multă seriozitate faptele şi s-a declanşat o anchetă pentru a afla dacă băiatul de opt ani este autorul a patru incendieri de maşini din acelaşi cartier", a afirmat duminică conducerea Siguranţei publice din departamentul Herault. "De când am reţinut copilul în flagrant delict, nu au mai fost incendieri de maşini în Perols", a subliniat poliţia.
Potrivit primarului Jean-Pierre Rico, "patru maşini parcate au fost incendiate voluntar joi şi vineri în cartierul" în care locuieşte băiatul. "Să fie copilul piroman? Sau a vrut să incendieze prin mimetism, după ce a văzut cele patru maşini arzând? Nu se ştie, iar poliţia va încerca să afle", a adăugat primarul.
Surse judiciare au anunţat că băiatul a fost încredinţat imediat familiei. "La opt ani, Parchetul nu poate declanşa urmărirea penală. Vom decide totuşi, în lumina profilului său şi a mediului familial, dacă un judecător pentru copii ar putea recomanda o expertiză psihologică şi mentală", a adăugat sursa, conform Agerpres.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)