Discuțiile tete-a-tete de la Helsinki au dat mari bătăi de cap de jur împrejurul globului. Donald Trump i-a dat lui Vladimir Putin nu numai vizibilitate și relevanță, dar a stârnit și controverse majore acceptând o întâlnire de peste două ore și 10 minute doar în prezența translatorilor, fără să relateze mare lucru despre discuții și negocieri, în afara controversatei conferințe de presă care a stârnit mai multe preocupări și temeri decât a realizat transparența minimală a unui act de politică externă în care e implicat un lider de stat democratic.
De atunci, s-au aglomerat lecturile pe diferite teme făcute potrivit cu gesturile la vârf ale celor doi actori. Controversa pe Ucraina a fost îngropată în nenumărate declarații publice și reconfirmări de poziție pe toată linia în establishmentul american, de la Casa Albă, Consiliul Național de Securitate și Departamentul de Stat la Alexandr Vershbow, trimisul special american pentru regiune.
În cazul Siriei, mesajele se glomerează pe diferite dimensiuni și meridiane, relevând ambiguități, reașezări, tentative și teme discutate la masă. Ba, congressmanii americani au încercat și varianta audierii translatorului lui Trump, dar au renunțat după asigurările date de membrii administrației audiați săptămâna imediat următoare reuniunii de la Helsinki. De la presa de prim-plan americană și globală la cea rusă și europeană, a statelor din Golf și din Turcia, fiecare a venit cu propriile mesaje și interpretări.
Poate cele mai relevante, din punctul de vedere al apropierii de guvernele respective, reflectând temeri, preocupări și poziționări, au fost cele ale mass-media din Arabia Saudită, Al Jazeera și presa iraniană. Iar lecturile comune, dimpreună cu informațiile din presa turcă, crează o frescă completă a poziționărilor lumii musulmane față de perspectiva siriană. Și toate au subliniat, invariabil, eșecul Rusiei de a se impune în recunoașteri și legitimități, în ciuda pozițiilor de pe teren, inconsecvențele din formatul Astana și nerespectarea celor convenite privind zonele de dezescaladare, susținerea directă a regimului Al Assad de către Rusia și limitele sale în a influența marile teme: retragerea iraniană și a milițiilor șiite pro-iraniene din Siria, revenirea refugiaților în Siria lui Al Assad și altele.
Ne puteți urmări și pe Google News
Mai nou, după întâlnire au început negările părții americane pe orice susținea Moscova, de la întărirea cooperării militare – taxată de partea rusă drept trădare a Comandantului Suprem de către Generalul Joseph L. Votel, comandantul Comandamentului Central al SUA. Recursul la discuția legitimității prezenței trupelor americane pe teren odată ce ISIS-Deash-Stat Islamic a fost eliminat, arată divergențele fundamentale din Siria a celor doi mari, la nivelul establishmentului și administrațiilor extinse.
Mai nou, cea mai dură modificare intervine în relația Rusia-Turcia, odată cu anunțul lui Bashar al Assad că ținta viitoare a armatei sale – susținută de peste 100.000 de iranieni, membri ai Forțelor Al Quds a Garnienilor Revoluției Islamice, a milițiilor libaneze șiite Hezbollah, proiraniene și a altor miliții șiite de pe teren – este regiunea Idlib, zona controlată de Turcia în regiune. Putin nu l-a mai sunat pe Erdogan după întâlnirea de la Helsinki, mai mult, l-a evitat și la reuniunea BRICS de la Johannesburg, unde au fost prezenți ambii. Tulburarea din paradis e profundă, deși ambele părți au încercat să mențină, până inclusiv la reuniunea formatului Astana de la Soci, la începutul săptămânii, aparența bunelor relații neschimbate, fiind vânturată din nou rivalitatea cu SUA care nu vinde F35 Ankarei și achiziția de sisteme S400 anti-rachetă de către Erdogan din Rusia, ca elemente ce ar proba, subliminal, apropierea celor doi și parteneriatul lor constant, neschimbat.
Turcia a anunțat că nu se pune problema să cedeze provincia unde are trupe speciale, provincie la Vest de Eufrat pe care o deține, împreună cu opoziția siriană din Armata Siriană Liberă, așa cum, pe de altă parte, SUA e decisă să controleze mai departe zona de la Est de Eufrat, cu Forțele Democratice Siriene, opoziția kurdo-arabă pe care a format-o, antrenat-o și înarmat-o. Declarația lui Al Assad către media rusă a stârnit însă alarma, odată ce ținta Idlib a fost pronunțată, ca următor atac al forțelor întrunite proAssad.
Provincia Idlib este un sanctuar al forțelor de opoziție, majoritar sunnite, alungate sau mutate din alte zone de dezescaladare, distruse de Assad cu susținere rusă și iraniană/șiită pro-iraniană. Acolo ar exista, după relatările media și a Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, mii de jihadiști și luptători străini, alături de trupele opoziției siriene pro-turce. Turcia are deja 3,5 milioane de refugiați sunniți, iar o ofensivă nouă ar determina un nou flux enorm de imigranți estimat la 2,5 milioane de oameni, în caz de atac. Nu mai vorbim despre preocupările turce că autonomia de facto kurdă din nordest s-ar putea extinde la pungile kurde din Vestul Siriei. până la Latakia, dacă dispare scutul de pe Eufrat creat de trupele sale speciale. P
reședintele Tayyip Recep Erdogan îl tot presează pe omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a se asigura că un asemenea deznodământ nu are loc. Deși promisiuni anterioare arătau altfel, se pare că deja fuga de o discuție deschisă a liderului de la Kremlin arată că Putin a refăcut deja aranjamentele și alianțele. Și nu sunt deloc favorabile Turciei. „ Sigur, nu e posibil ca noi să acceptăm orice atac al regimului asupra provinciei Idlib. Am discutat asta cu Putin. Am căzut de acord pe tema asta. Sper că va face ce e nevoie pentru asta”, susține Erdogan, în Hurriyet. Totuși, propunerea sa de a prelua armele de la rebeli și de a forma o armată națională siriană în regiune nu a fost acceptată, potrivit ziarului pan-arab Alsharq Alawsat. Între timp, rebelii se pregătesc deja de atacul combinat siriano-ruso-iranian în provincie.
Recomandările noastre
