Semenic, cea mai prost manageriată arie protejată din România

Semenic, cea mai prost manageriată arie protejată din România

Romsilva Caraș Severin este cea mai neperformantă structură din țară. Agenţia Naţională a Ariilor Naturale Protejate (ANANP) informează că RNP Romsilva a primit calificativul ”insuficient” pentru administrarea ariilor naturale protejate din zona Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Calificativul este cel mai slab dintre cele acordate în anul 2017.

ANANP monitorizează implementarea tuturor contractelor de administrare a activităţilor de protecţia naturii pe care administratorii/custozii de arii naturale protejate din România le au încheiate cu Ministerul Mediului. Din 2014, un astfel de contract a fost semnat pentru zona Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului.

Potrivit paginii web a ANNAMP, primul dintre motivele acordării acestui calificativ este lipsa unui plan de management aprobat al parcului.

”Acest calificativ confirmă numeroasele notificări adresate în ultimii ani de către GEC Nera autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei naturii în legătură cu agresiunile frecvente împotriva patrimoniului natural din PN Semenic – Cheile Caraşului. Planul de management al zonei lipsește de 13 ani, în primul rând datorită  blocării procedurii de aprobare a documentului la nivelul RNP Romsilva.  Avem de fapt de a face cu o mare deficienţă de sistem, cu un conflict de interese, în care administrarea activităţilor de protecţie a naturii coexistă în cadrul  RNP Romsilva cu activităţile economice de exploatare a pădurilor statului  iar prima activitate s-a dovedit, pe parcursul ceor 13 ani de funcţionare a Administraţiei Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, că este total subordonată celei de a doua. Ministerul Mediului se face că nu vede acest conflict de interese şi se mulţumeşte doar să dea calificative în loc să impună un plan de management al parcului în calitatea pe care o are de autoritate pentu aprobarea planurilor de management a ariilor naturale protejate”, transmit activiștii ecologiști de la GEC Nera.

Ne puteți urmări și pe Google News

Celelalte argumente pentru acordarea calificativului ”insuficient” Iţin de administrarea parcului după reglementări anacronice, de pe vremea când România nu era ţară membra a Uniunii Europene, care produc impacturi negative majore asupra habitatelor din zona parcului incluse  atât în ariile protejate din reţeaua NATURA 2000 cât şi în cele de interes naţional sau local.